Pericolele la care se supun cei care fac jogging la ore de vârf, în zone circulate: „Nu-şi antrenează masa musculară şi riscă să se îmbolnăvească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii recomandă oamenilor să facă mişcare în zone mai puţin circulate de autovehicule şi să evite zonele industriale.

Doctorii atrag atenţia sportivilor de performanţă sau amatorilor care fac sport, celor care fac jogging sau ciclism, să evite aleile foarte circulate şi zonele industriale. 

„Alergatul şi pedalatul în zonele care sunt foarte circulate de maşini poate fi foarte nociv pentru ei. Foarte mulţi sportivi fac mişcare în orele de vârf, puternic circulate. Oamenii cred că făcând sport inhalează aer curat, dar de fapt ei inhalează noxe foarte periculoase şi dăunătoare plămânilor lor. Pe lângă faptul că nu îşi antrenează masa musculară, dimpotrivă, riscă se îmbolnăvească din cauza acestor noxe şi microparticule emise de autovehicule”, susţine medicul Cristian Oancea, de la Clinica de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. 

Recomandarea medicilor este să se facă sport la ore şi în zone în care traficul de autovehicule să fie cât redus, iar zonele intens industrializate să fie ocolite. 

„Zonele precum Buziaşului, Continental, AEM, dar sunt şi alte zone în Timişoara, trebuie să fie evitate complet. O zonă foarte bună de jogging şi cicling este cea unde sunt păduri. La noi este Pădurea Verde. Trebuie evitată şi autostrada, pentru că e foarte intens circulată. Nu oferă un aer respirabil pentru sportivi. Pe malul apei, la noi este Bega, aerul este foarte pozitiv”, a mai declarat Cristian Oancea. 

Atenţie, nici parcurile nu sunt sigure la orele de vârf, atunci când traficul de autovehicule este cel mai intens.

„Degeaba cred unii că în interiorul parcului pot face sport pentru sănătate. Ei trebuie să ţină cont că în afara parcului este trafic şi poluare. Sunt copaci care mai filtrează, dar nu ştiu dacă această reţea verde poate să estompeze toate noxele eliminate de maşini”, a adăugat medicul. 
 

Orele cele mai circulate sunt dimineaţa între orele 8-9, iar după-masa între orele 16-19.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite