Reprezentanţii Universităţii de Vest Timişoara caută cei mai buni liceeni din zona de vest a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Vest din Timişoara va fi prezentă în următoarea perioadă în cele mai bune licee din zona de vest a României. Se vor căuta cei mai buni liceeni în vederea convingerii acestora să se înscrie la cursurile facultăţilor din cadrul UVT.

Reprezentanţii instituţiei vor vizita judeţele Caraş-Severin, Arad, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Timiş.

UVT a demarat o campanie amplă de promovare a ofertei sale educaţionale în cele mai bune 80 de licee din jumătatea de vest a ţării.

Vizaţi sunt mai mult de 9000 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a din cele mai bune licee din judeţele Caraş-Severin, Arad, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Timiş. Reprezentanţii Universităţii vor purta discuţii directe cu elevii în sălile festive ale liceelor sau chiar în sălile de clasă, pentru a-i sprijini în alegerea corectă a unei specializări sau facultăţi.

„Suntem profund implicaţi în atragerea celor mai buni absolvenţi de liceu. Numărul mare de elevi olimpici care au ales Universitatea şi rezultatele foarte bune ale studenţilor noştri sunt doar două dintr-o multitudine de motive pentru care cei mai buni elevi să aleagă Universitatea de Vest din Timişoara. Am creat un context academic şi o ofertă educaţională care poate concura cu ofertele celor mai bune universităţi din ţară şi de peste graniţă”, a declarat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

Pe lângă promovarea directă în rândul liceenilor, Universitatea organizează şi conferinţe la care participă elevi olimpici, profesori şi părinţi, pe teme de interes pentru aceştia.Această campanie este doar una dintre măsurile implementate prin care să se atragă cei mai buni elevi către cursurile Universităţii de Vest din Timişoara. Menţionăm aici, printre altele,  acţiunile din cadrul programului Şcoala altfel, găzduirea de olimpiade naţionale, Ziua porţilor deschise şi şcoala de vară West Summer University. Campania de promovare în licee se va încheia în prima parte a lunii mai.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite