Cum a fost despăgubită victima celui mai grav accident de tramvai din Timişoara
0Cel mai grav accident în care a fost implicat un tramvai la Timişoara a avut loc în 2001. Angela Bancsov, victima, a fost angajată la Regia Aautonomă de Transpot Timişoara.
Tânăra Angela Bancsov a ajuns în stare gravă la spital, după ce vagonul tramvaiului a sărit de pe şine şi a proiectat-o peste podul din Piaţa Maria. Victima a căzut de la o înălţime de cinci metri, iar bucăţi de beton au căzut peste ea. Justiţia i-a dat dreptate fetei la mult timp după accident, ea fiind angajată apoi la Regia Autonomă de Transport Timişoara.
„Ea a câştigat procesul cu asiguratorul, nu cu RATT. Noi am fost alături de ea cu tot ce am putut. I-am oferit ajutoare şi am sprijinit-o să plece la operaţii în străinătate. Piciorul ei a fost praf, era cât pe-aci să-i fie amputat. Tot ca despăgubire, ea a fost angajată la RATT. Nu mai ţin minte sumele de bani cu care a fost despăgubită”, a declarat Eugen Stănescu, fostul director al RATT.
Accidentul a avut loc pe podul din Piaţa Maria. Vatmaniţa nu a respectat restricţia de viteză, având în vedere că liniile erau în stare proastă. După ce vagonul a sărit de pe şine, vatmaniţa a continuat să accelerze. „Vatmaniţa a fost de vină şi a fost dată afară de la RATT”, a mai spus Stănescu.
Florin Kovacs, avocatul Angelei Bancsov, a obținut o despăgubire de 800 de milioane lei, o sumă mare la acea vreme. Pentru o perioadă, au fost blocate și conturile RATT.
Angela Bancsov este şi astăzi angajată la RATT, pe un post pe administraţie, însă acum se află în concediu de maternitate.