Antonio Boca, rugbistul marginalizat la fotbal pentru că este prea grăsuţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tono are 11 ani şi a încercat să intre în fotbal ca şi portar, dar a fost nevoit să se retragă pentru că era marginalizat din cauză e prea grăsuţ. La rugbi şi-a găsit vocaţia, iar antrenorul îi prevede un viitor strălucit.

PROFIL
Născut. 5 iulie 1999 Timişoara
Carieră. Rugby Clubul Sportiv „Tătucu”

Antonio Boca s-a născut într-o familie de timişoreni în care a primit o educaţie aleasă. Cu tată specialist în karate, băiatul a fost la cursuri în acest sport, dar nu l-a prins. În clasa întâi s-a înscris la fotbal la Clubul Sportiv Banatul, dar aici nu a stat foarte mult, fiind marginalizat tot timpul şi privit cu alţi ochi de ceilalţi copii din cauza aspectului fizic. „Nu-mi spuneau nimic, nu îşi băteau joc de mine pe faţă, dar mă marginalizau şi asta mă revolta”, a spus Tono.

Vrea să fie profesionist
Băiatul a fost scos din echipă de antrenor pentru că nu făcea faţă şi a mers la „Poli”, unde istoria s-a repetat. În aceste condiţii, Antonio s-a văzut nevoit să pună ghetele în cui şi să încheie carierea de fotbalist după numai cinci luni. Următorul sport pe care l-a testat elevul a fost baschetul, dar nici aici nu a stat mult pentru că nu i-a plăcut. „Nu puteam face fault. Nu era contact”, a mărturisit Tono.
În toamna anului trecut, la Giroc, s-a înfiinţat clubul de rugby unde s-au înscris mai mulţi copii, de vârste diferite. „Aici pot face un sport şi astfel evită să stea pe stradă, să fumeze sau să bea. Îi disciplinează”, a explicat antrenorul, Mircea Bologa. Un profesor de la catedra de judo l-a recomandat pe Tono, iar băiatul s-a înscris la clubul de rugby, bucuros că şi-a găsit vocaţia. „Au fost foarte fericiţi şi părinţii că am găsit un sport care să îmi placă. Niciodată nu mi-au spus să fac ceva anume”, a spus băiatul. Tono este bucuros şi că aici nu îl marginalizează nimeni şi vrea să ajungă mare rugbist. „Aş vrea să joc aici cât se poate, să progresez şi să ajut echipa, iar mai târziu să ajung la un club din ţară sau din străinătate. Sunt dispus să muncesc oricât e nevoie pentru asta”, a mai spus tânărul.

Turnee străine
Copiii pregătiţi de Mircea Bologa şi Ioan Chiriţă la clubul de rugby au posibilitatea să meargă în turnee în ţară şi în străinătate. „Mergem cu echipa la turneul final de la Constanţa, unde sunt primele opt echipe din cele 60 ale ţării”, a spus profesorul care este conştient că şansele de câştig sunt mici, dar se bucură pentru copiii care pot vedea marea. „Din toată echipa, jumătate poate încă nu au văzut marea”, a spus Bologa. Turneul în ţară va fi urmat de unul în străinătate, la Belgrad. „Încheiem un parteneriat cu Serbia şi Ungaria, iar prin rotaţie vrem să organizăm turnee între echipe în fiecare ţară”, a spus mai spus antrenorul.

Întrebări şi răspunsuri

Ai avut de suferit din cauză că erai grăsuţ? Cum trebuie să reacţionezi în astfel de situaţii pentru a nu fi afectat?
Dacă îşi bate cineva joc de tine trebuie să-i răspunzi frumos, să nu reacţionezi agresiv şi să încerci prin muncă să arăţi că eşti mai bun decât ei. La rugby, dacă nu aş fi mai plinuţ, m-ar lua pe sus.

Ai avut vreo accidentare la rugby?
Am avut o fază în care m-a placat cineva şi am căzut. Am rămas fără aer, dar m-am pus un pic pe bancă şi mi-am revenit.

De ce crezi că e bine să faci un sport?
E bine să faci sport pentru a fi sănătos şi să faci ceva frumos.

Ce-i place
„Îmi place să schiez. Aproape în fiecare an merg cu tata la ski în Austria. De asemenea, îmi place să înot şi să ascult muzică. Am fost şi la concert la AC/DC la Bucureşti. Mi-au plăcut efectele”, a spus Tono.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac manelele şi când mă cert cu ai mei sau cu cineva din familie. Îmi plac legumele, dar broccoli nu îmi place pentru că arată ca nişte copaci şi, după mine, nu este sănătos”, a spus tânărul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite