Povestea Festivalului de Jazz de la Gărâna, devenit cel mai mare festival de gen din Europa de Sud-Est
0Lansarea volumului “Gărâna Jazz. Povestea unui festival, a locului și a publicului său” coordonat de către Constantin Pârvulescu, va avea loc astăzi, de la ora 20.00, la Cuib d'Arte.
Volumul surprinde, dintr-o varietate de unghiuri, dezvoltarea unui fenomen cultural și social, Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna. Aflat, în 2012, la cea de-a XVI-a ediție, festivalul atrage anual mii de fani de jazz, de munte și de socializare alternativă.
Este unul din cele mai mari din Europa, este căutat de vedetele jazzului contemporan, iar amploarea sa și-a pus amprenta atât pe fenomenul muzical românesc, cât și pe dinamica socială a Munților Semenicului.
Printre colaboratorii acestui volum se numără universitari, scriitori, melomani, jurnaliști și chiar și artiști. Au participat la scrierea acestui volum, Silviu Dancu, Caius Dobrescu, Caius Giura, Marius Giura, Petru Ilieșu, Viorel Marineasa, Cristiana Mateică, Liliana Popescu, Alexandru Potcoavă, Andrea Reisz, Robert Reisz, Iulia Sur, Daniel Vighi și Smaranda Vultur.
Evenimentul este prezentat de Johnny Bota și Daniel Vighi, iar după prezentarea cărţii va avea loc un concert cu JazzyBIT Trio.