Fostul şef al Securităţii Timiş trebuie să dea o treime din pensie revoluţionarului Marius Mioc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Mioc primeşte pensie lunară de la Traian Sima
Marius Mioc primeşte pensie lunară de la Traian Sima

Ion Iliescu i-a graţiat aproape pe toţi cei care au participat la reprimarea manifestanţilor de la Timişoara. Traian Sima, fostul şef al Securităţii Timiş a pierdut procesul civil cu un revoluţionar.


Din lotul primelor 24 de persoane acuzate de genocid pentru evenimentele din 89 de la Timişoara doar şapte au fost condamnate la închisoare, restul fiind achitate. Traian Sima, fostul şef al Securităţii Timiş şi Ion Deheleanu, fostul şef al Miliţiei Timiş (ambii 15 ani de închisoare), au ieşit din puşcărie în urmă cu mai mulţi ani. Sima, acum în vârstă de 72 de ani, trebuie să plătească o treime din pensie pentru Marius Mioc, arestat şi bătut pe 16 decembrie 1989.

Timp de doi ani, trebuie să îmi plătească 918 lei, pe lună. Puteam să dau în judecată Ministerul de Interne, dar am zis că nu are rost să iau banii de la contribuabili. Aşa că l-am chemat în instanţă pe cel care a ordonat arestările ilegale. Am fost şi bătut în arest”, a declarat Marius Mioc. Traian Sima a fost condamnat iniţial la 25 de ani, însă pedeapsa a fost redusă la 15 ani de puşcărie. În anul 2000, când a început procesul cu Mioc, acesta era deja liber. A efectuat şase ani de puşcărie şi a fost eliberat pe motiv de boală.

În perioada Revoluţiei, Marius Mioc era student în anul III la Facultatea de Mecanică din Timişoara. Acesta a fost arestat illegal şi bătut crunt peste tălpi, picioare, spate şi mâini. În anul 1990, din cauza traumelor suferite în timpul arestului, a rămas repetent. În perioada celor patru ani cât s-a judecat procesul Marius Mioc s-a prezentat singur în faţa instanţei.

Tribunalul Militar Bucureşti i-a eliberat

Locotenentul de securitate Florin Dragomir i-a bătut în decembrie 1989 pe Ion Ciataraş, Grigore Biscos şi Petru Enache cu un par de lemn şi cu bastonul de cauciuc. I-a călcat cu picioarele pe degetele de la mâini până la sângerare, încercând să obţină astfel informaţii despre organizatorii acţiunilor revoluţionare. În noaptea de 18 spre 19 decembrie, cei trei lipiseră afişe anticeauşiste la întreprinderea Garofiţa, unde lucrau. 
Inculpatul a fost acuzat doar de abuz în serviciu şi este eliberat în urma recursului judecat la Tribunalul Militar Bucureşti.

Şefii de miliţie au fost graţiaţi

Plutonerul major de miliţie Constantin Ţeghiu şi plutonerul de miliţie Dumitru Astafei, învinuiţi de împuşcarea mortală a lui Marius Nemţoc şi a lui Ioan Măriuţac, în faţa Catedralei, în 18 decembrie, au fost achitaţi în 1991 de acelaşi tribunal din Capitală. Dintre cei şapte condamnaţi la închisoare au fost graţiaţi şi Matei Ilie, fost prim-secretar al PCR Timiş, Ion Postelnicu, fostul şef al Inspectoratului Miliţie Timiş, Iosif Veverca, fost şef al Serviciului Judiciar din Miliţie, şi Ion Corpodeanu, fost adjunct al şefului Miliţiei.
 
Cioclii operaţiunii “Trandafirul” au scăpat în 1990


Toţi cei implicaţi în furtul cadavrelor din Spitalul Judeţean din Timişoara, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, au scăpat prin decret FSN, în 4 ianuare 1990. Au fost graţiaţi Nicolae Ghircoiaş (colonel miliţie), Ioan Baciu (colonel miliţie), Valentin Ciuca (căpitan miliţie), Gheorghe Avram (maior miliţie), Laurenţiu Preda (locotenent-major miliţie), Eugen Mişca (căpitan miliţie), Tiberiu Grui (căpitan miliţie) şi Eugen Peptan (căpitan miliţie). Pentru a ascunde urmările represiunii, aceştia au furat 43 de cadavre care au fost arse la crematorul „Cenuşa” din Bucureşti.

Citiţi mâine ce s-a întâmplat cu ceilalţi invinuţi de reprimarea manifestanţilor în Adevărul de Seară




CITEŞTE POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său


REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi


DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

Timişoara: Campania "20 de ani de libertate", ştampila

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara

Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

DECEMBRIE `89 Măcelul căpitanului Căşeriu: Militarii au tras în plin cu muniţie de război

Decembrie '89. Tânăr erou, împuşcat în cap la Timişoara de un „terorist” lunetist

DECEMBRIE '89. Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta

DECEMBRIE '89. Manifestanţii ucişi după ce s-au refugiat în casa scărilor

DECEMBRIE '89. Şi-a pierdut iubita şi piciorul stâng

DECEMBRIE '89 Ordinul de recucerire a tancurilor cu orice preţ a dus la măcelul din Girocului

DECEMBRIE '89 Şi-a găsit copilul în groapa comună

Decembrie '89. Primele victime ale represiunii de la Timişoara

Decembrie '89. Soţia eroului Ferkel: "Aş fi renunţat din tot sufletul la libertate să îl pot avea pe soţ alături"

Decembrie '89. Crimele odioase de pe treptele Catedralei din Timişoara

DECEMBRIE `89: Şi-a găsit sora împuşcată în cap în măcelul de pe Podul Decebal

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite