Târgu-Mureş: Licitaţie pentru centura oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) intenţionează să contracteze până în luna iunie lucrări de aproape 3,3 miliarde de euro, atât pentru infrastructură rutieră, cât şi pentru cea feroviară. Unul dintre obiective este şi centura ocolitoare a TârgU-Mureşului.

Potrivit secretarul de stat Alexandru Nazare, citat de Mediafax, Ministerul Transporturilor va lansa în următoarele două luni licitaţii în valoare de 250 milioane de euro pentru centurile localităţilor Braşov, Mihăileşti, Craiova şi Târgu-Mureş."Obiectivul nostru este să atragem cea mai mare parte a fondurilor europene. Proiectele sunt pregătite şi atâta timp cât vom demara procedurile sper să atragem toţi banii din programul operaţional sectorial de transport", a spus Nazare, la un forum pentru infrastructură.

El a adăugat că tot în următoarele două luni CFR SA va lansa licitaţii de 1,65 miliarde de euro pentru modernizarea  mai multor tronsoane, printre care şi Coşlariu-Sighişoara, ce va costa 900 milioane de euro.

România poate atrage, prin programul operaţional sectorial de transport, fonduri comunitare de 4,7 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanţări de la bugetul de stat de 1,1 miliarde de euro.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite