Târgu-Mureş: Costel Busuioc în concert la Sala Palatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renumitul tenor român Costel Busuioc va susţine diseară de la ora 19.00 un concert extraordinar în Sala Mare a Palatului Culturii.

Artistul va fi acompaniat de orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu-Mureş şi îi va avea ca invitaţi pe mezzosoprana Ştefania Barz şi pe baritonul Ball Sandor. Mureşenii prezenţi diseară la concet vor avea ocazia să asculte în premieră absolută canzonette italiene, fragmente vivante din muzica tradiţională napoletană şi din zarvuzelele spaniole, piese incluse pe cel de-al doilea album al artistului, intitulat sugestiv „Segundo”.

Tenorul a precizat că abia aşteaptă să-i încânte pe melomanii mureşeni. „Îmi place mai mult să cânt în concerte, mă simt mai în largul meu decât în studio”, spune Costel Busuioc.

Potrivit organizatorilor, diseară mureşenii vor avea posibilitatea să-şi achiziţioneze noul album, dar şi să obţină un autograf din partea artistului la finalul concertului.

Preţul unui bilet la concertul din această seară este de 25 de lei.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite