Strada Zăgazului a fost dată în folosinţă în timp record
0Deşi la începutul lucrărilor de reabilitare, muncitorii au descoperit că nu avea fundaţie, strada Zăgazului, pavată cu piatră cubică de mai bine de 35 ani, a fost refăcută din temelii în mai puţin de-o lună.
În total, este vorba despre lucrări întinse pe o suprafaţă de 210 metri. „Această stradă este de o importanţă deosebită pentru viitor. Va fi degajat traficul de pe Bulevardul 22 Decembrie şi Aleea Carpaţi spre cartierul Unirii, unde avem în proiect construirea podului peste râul Mureş. S-au refăcut căile de acces spre locuinţele oamenilor din zonă, s-au pavat trotuare şi nu în ultimul rând s-au schimbat bordurile. Strada aceasta are o altă faţetă acum”, a precizat primarul Dorin Florea.