Baratosi Iosif antrenează micii campioni la şah
0Baratosi Iosif este de 19 de ani antrenor de şah la Clubul Sportiv Şcolar din Târgu-Mureş, iar elevii îndrumaţi de dânsul au ajuns mari campioni la „sportul minţii”.
Mureşeanul Baratosi Iosif a fost pasionat de sport din copilărie şi, chiar dacă la început iubea atletismul, pe parcurs s-a îndrăgostit iremediabil de şah. Ba mai mult, cu timpul a reuşit să-şi transforme pasiunea în meserie, iar de 19 ani activează ca antrenor la Clubul Sportiv Şcolar Târgu-Mureş.
„Am urmat clasele V-XII la Liceul Bolyai Farkas, unde am început cu atletism, apoi gimnastică, handbal şi baschet. Am ales însă atletismul şi m-am perfecţionat în acest sport. Şahul l-am învăţat de la fraţii mei mai mari, iar mai apoi am început să-l predau la CSS”, spune Baratosi Iosif.
Cea mai mare performanţă
Pe parcursul carierei sale a pregătit zeci de şahişti, dar cea mai mare performanţă a fost obţinută în acest an, când un elev antrenat de el a obţinut titlul de Campion Mondial Şcolar la Cracovia, în Polonia.”Este o mare reuşită, în primul rând pentru România, pentru că titlul de Campion Mondial la şah a fost câştigat de Mihnea Ognean, un băiat de 7 ani din Reghin. A fost singurul sportiv din România care a participat la acest concurs şi a avut de înfruntat cei mai buni şahişti ai lumii”, spune antrenorul. Pentru a ajunge însă la această performanţă a fost nevoie de multă muncă şi sacrificii. „Mihnea a fost adus acum doi ani la noi la club de bunicul său, care văzuse talentul nativ al copilului. Într-adevăr Mihnea poate juca şah şi întors cu spatele, dar ca să ajungă aici a urmat ore în şir de antrenamente. Chiar şi aşa, fără sprijinul familiei sale, a şcolii reghinene unde învaţă şi a clubului nu am fi putut participa la competiţia din Polonia. Am reuşit însă să depăşim orice obstacol, iar Mihnea a câştigat titlul, fapt ce mi-a dat o linişte sufletească enormă”, spune mulţumit antrenorul.
Pregătiri intense
Baratosi Iosif s-a specializat în pregătirea copiiilor cu vâste între 5 şi 14 ani. „Momentan antrenez două grupe, una de începători şi una de avansaţi. Sunt circa 30 de copii în total, iar acum, chiar de e vacanţă, ne pregătim pentru o competiţie ce se va desfăşura la Iaşi, urmând ca apoi să mergem într-o tabără de pregătire pentru Campionatele Europene de Juniori ce se vor desfăşura în septembrie la Albena”, spune antrenorul.
Potrivit acestuia, copiii care practică „sportul minţii” se descurcă mai bine în viaţă. „Jucând şah, copiii învaţă cum să-şi facă strategii pentru a-şi atinge ţelul, îşi dezvoltă memoria vizuală, creativitatea, reflexul de a lua decizii, aptitudini pe care le pot folosi mai apoi şi în viaţa de zi cu zi”, explică antrenorul.
Aşadar, Baratosi Iosif le recomandă părinţilor şă-şi înscrie copiii la şah încă de la vârsta de 5 ani, mai ales că pregătirea oferită la Clubul Sportiv Şcolar este gratuită.