Văcaru a fost învestit prefect de Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost şef al unei săli de jocuri de noroc şi profesor suplinitor, Alin Văcaru a fost învestit astăzi în funcţia de prefect al judeţului Gorj.

La ceremonia învestirii în funcţie a fost prezent Doru Dumitrescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dar a lipsit fostul prefect, Claudiu Teodorescu, care a plecat deja la Bucureşti, pentru a-şi lua în primire postul de secretar general adjunct în Ministerul Justiţiei.

Alin Văcaru a fost, până acum, director adjunct al societăţii de prestări servicii în minierit, Minprest Serv. Primele joburi pe care acesta le-a avut au constat în şef de sală de jocuri de noroc, dar şi profesor suplinitor.  Văcaru a depus astăzi jurământul în calitate de prefect al judeţului Gorj. „Cei care m-au contestat în această perioadă, considerând că tinereţea şi lipsa de experienţă în administraţie sunt factor negativi, sper să-şi schimbe părerea prin ceea ce o să fac", a spus Alin Văcaru.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite