Stradă din Târgu-Jiu inundată după ce o conductă de apă s-a spart. Pompierii au fost chemaţi să scoată apa dintr-o curte
0O conductă de alimentare cu apă a municipiului Târgu Jiu s-a spart, miercuri seara, iar bulevardul Ecaterina Teodoroiu, unul dintre cele mai circulate din Târgu Jiu, s-a umplut de apă.
Circulaţia a fost oprită pe o porţiune de pe bulaverdul Ecaterina Teodoroiu, pentru ca echipele de intervenţie să poată lucra. Pompierii au fost chemaţi să intervină pentru a scoate apa dintro curte, care a fost inundată.
„Aparegio Gorj anunţă consumatorii de apă din zona de Nord a oraşului Târgu-Jiu de faptul că, în urma unei avarii apărute la conducta principală de distribuţie din premo cu diametrul de 600 mm, alimentarea cu apă va fi intreruptă cel puţin 8 ore. Echipele Aparegio sunt mobilizate pentru această intervenţie“,
se arată într-un comunicat de presă al Aparegio.