Piaţă construită de norvegieni într-un oraş din România. Este dedicată strict cetăţenilor de etnie romă
0Un mare număr de cetăţeni de etnie romă din oraşul Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, trăiesc în Norvegia. O organizaţie non-guvernamentală din ţara fiordurilor şi-a propus să îmbunătăţească viaţa romilor la ei acasă.
Pentru că mulţi romi din Târgu Cărbuneşti se ocupă de comercializarea hainelor şi încălţămintei second-hand, norvegienii au finanţat construcţia unei pieţe pentru ca aceştia să îşi desfăşoare această activitate în condiţio civilizate. Lucrările de construcţia au început în luna septembrie şi s-au încheiat la sfârşitul anului trecut. Piaţa a fost inaugurată zilele trecute.
Organizaţia norvegieană a asigurat mai mult de jumătate din finanţarea proiectului, în valoarea totală de 44.000 de euro. Spaţiile vor puse la dispoziţia comercianţilor de haine vechi de etnie romă. La festivitatea de inaugurare a fost prezent viceprimarul localităţii Kristiansand, Jorgen Kristiansen, Bjorn Oyvind Field, preşedintele organizaţiei Fra tiggerkopp norge, care a oferit finanţarea pentru construcţia pieţei.
Piaţa este construită pe structură metalică şi are o suprafaţă de 450 metri pătraţi şi 45 de mese care vor fi puse la dispoziţia comercianţilor. Spaţiul va fi supravegheat video.

„Este o investiţie importantă pentru că o parte din populaţia de etnie romă a oraşului îşi câştigă existenţa din vânzarea hainelor. Cum în multe zile erau cu condiţii meteorologice neprielnice, activitatea de comercializare a hainelor şi încălţămintei second-hand nu se putea desfăşura tot timpul. Sprijinul partenerialului norvegian este important şi a reprezentat în jur de 100.000 de lei“,
a spus primarul oraşului Tg. Cărbuneşti, Dănuţ Birău.
Viceprimarul localităţii Kristiansand, din Norvegia, a precizat că este mulţumit de investiţia care a fost realizată şi că proiectele pentru sprijinirea comunităţii rome vor continua.

Proiectele destinate romilor din Gorj vor continua
Organizaţia Fra tiggerkopp norge şi-a deschis o filială la Târgu Cărbuneşti şi va continua să finanţeze proiecte pentru îmbunătăţirea vieţii romilor din judeţul Gorj.
Delegaţia norvegiană a fost însoţită şi de doi oameni de afaceri, care sunt interesaţi să vină în Gorj: „Ne dorim să continuăm această colaborare. Dorinţa noastră este să realizăm în noua piaţă un birou şi o toaletă. De asemenea, partenerii norvegieni sunt interesaţi să instituie anumite burse pentru elevii de etnie romă care merg la şcoală. De asemenea, investitorii norvegieni vor să deschidă o fabrică de cărămidă. Se ştie că romii de la noi sunt cărămidari şi că există o fabrică de cărămidă care este închisă de mai mulţi ani“, a mai precizat primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.