Istoria neştiută a ceasului de buzunar. Cadoul preferat al domnitorilor şi zestre pentru tinere

Ceasurile de buzunar au fost la modă în urmă cu câteva secole

Ceasul de buzunar a reprezentat un accesoriu foarte răspândit începând cu secolul al XVII-lea în toată Europa. Ceasurile de buzunar erau adevărate bijuterii, realizate de către artişti apreciaţi ai vremii.

Istoria acestora începe în anul 1502, când Peter Henlein, a inventat un ceas de buzunar numit „oul de Niirnberg". Mecanismul de funcţionare era  cel al arcurilor încordate.

„Interesanta istorie a ceasurilor de buzunar începe cu anul 1502, când Peter Henlein, a inventat un ceas de buzunar numit „oul de Niirnberg" care funcţiona datorită unor arcuri încordate. La construcţia primelor ceasuri de buzunar de la începutul sec. al XVI-iea s-a aplicat concepţia sistemului de funcţionare prin balansul cu ax şi palete denumit „Schpindel-uhr". Primele mecanisme bazate pc acest principiu aveau cel puţin 26 de piese“, menţionează istoricul Florentina Limban în studiul „Ceasul de buzunar, obiect de măsurare al timpului şi podoabă“.

Descoperirea arcului spiralat pentru ceasuri, de către Robert Hooke, în anul 1658, şi a regulatorului cu arc spiralat, de către Christiaan Huygens, în 1674, au contribuit mult la performanţele ceasului de buzunar.

Apar, apoi, primele ceasuri cu repetiţie, inventate la 1676 de englezul Edward Barlow, care constau în existenţa unei cheiţe care era introdusă într-o carcasă găurită. A urmat descoperirea lui Abraham Louis Breguiet (1747-1823), care a găsit modalitatea ca în locul unei cheiţe să pună un buton, iar în interior un pinion fixat pe un ax. Se consideră că acest siste, este strămoşul ceasului de mână.

De asemenea, balansul cu arc fir-de-păr, descoperit în anul 1675, a revoluţionat mecanismul ceasului, care a adus mai multă precizie. „Inventarea balansului cu arc a adus mai multă precizie, odată cu apariţia minutarelor (în 1680). Mecanismele de mers ale ceasurilor de buzunar sunt în majoritatea cazurilor cu arc liber şi cheie, fus cu lanţ şi eşapament cu vergea. Se mai cunosc mecanisme cu arc în casetă, cheie, remontoar, balansier cu compensare bimetalică, şuruburi şi eşapament cu ancoră.

Mecanismele de funcţionare cele mai importante s-au bazat pe arcul de ceasornic reglabil inventat de Huygens, pe echipamentul cu ancoră al lui Mudge, pe echipamentul cu cilindru creat la 1725 de George Graham şi pe cel cu detentă creat de Pierre le Roy (1717-1785, n. Paris) la 1748, iniţiatorul cronometriei moderne“, arată istoricul Florentina Limban.

Tipurile ceasurilor de buzunar

Ceasurile de buzunar sunt de diferite tipuri: cu mecanism muzical sau cu sonerie, ceasuri cu mecanism de sonorizare prin clopoţel sau cu sonorizare pe două gonguri, la ore şi sferturi de oră sau cu calendar, care are cadranul cu trei zone pentru marcarea orelor, minutelor, zilelor lunii şi lunetă în zona orară.

Carcasa a avut mai multe forme, dar nu s-a îndepărtat prea mult de forma „oului" iniţial. „Cutia ceasului poate fi reprezentată de două capace (avers şi revers) uşor convexe sau plate, dar aceasta poate avea şi trei sau chiar patru capace simple cu motive diverse. Ea era confecţionată din aur, argint, metal aurit, pomponiu (aliaj, de aur, argint, aramă), baga şi realizată în tehnicile repousse, guilloche, prin gravare, cizelare sau emailare. Carcasele de porţelan au fost răspândite mai puţin. Apariţia balansului de precizie a impus construcţia ceasurilor cu carcasă dublă. Carcasa interioară conţinea ceasul şi cea exterioară avea rolul de etanşare, de protejare împotriva prafului. Decorarea a fost făcută pe carcasa exterioară. Carcasa vânătorească, o carcasă metalică solidă, a fost creată pentru a proteja împotriva şocurilor şi spargerilor. Numele îi provine de la faptul că ceasurile cu astfel de carcase se purtau la vânătoare“, menţionează istoricul.

Arta decorării ceasurilor

A luat fiinţă o adevărată artă a decorării ceasurilor de buzunar. Erau folosite metale şi pietre preţioase şi chiar piele la realizarea ornamentelor.

„În jurul anului 1700 a devenit uzuală «pielea de rechin», o piele neargăsită, acoperită cu granulaţie verde. Carcasele erau decorate în foarte multe stiluri cu scene religioase, rurale sau cu  animale. Din 1630 emailarea policromă a atins apogeul în Blois şi la Geneva.Tehnica emailării policrome a fost perfecţionată de Jean Toutin din Blois în jurul anului 1630. Familia sa era renumită prin celebrele picturi de peisaje, flori şi scene religioase şi a creat o şcoală de lucrători în email vestită în Europa. (...) Unele carcase de aur ale ceasurilor din sec. al XVIII-lea erau bătute în pietre preţioase, iar la începutul sec. al XIX-lea erau la modă carcasele emailate ornate pe margini cu jumătăţi din piele“, se prezintă în lucrarea „Ceasul de buzunar, obiect de măsurare al timpului şi podoabă“.

Cadrane cu desene erotice

Pe cadrane era încrustate cifre romane pentru ore, iar cele arabe pentru minute. Există şi cadrane pe care sunt montate numai orele, fie cu cifre romane, fie cu cifre arabe sau cu cifre romane pentru ore şi arabe pentru sferturi de oră.

„La noi în ţară existau şi ceasuri cu cadrane cu litere turceşti pentru ore şi minute, în perioada în care ora oficială era aşa-numita oră turcească, când ora şapte seara sau dimineaţa era ora turcească unu, în timp ce ora unu noaptea sau ora prânzului reprezenta ora turcească şapte, în funcţie de momentul în care musulmanii îşi făceau rugăciunea de seară sau dimineaţă“, menţionează istoricul Florentina Limban.

Pe unele cadranele puteau fi prezentate diferite personaje sau pot fi decorate cu fregate sau chiar scene erotice. Ceasurile sunt prevăzute cu lanţuri din argint sau aur, brelocuri şi medalioane.

Ceasurile englezeşti erau faimoase în toată Europa în secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea şi chiar au fost falsificate de unii ceasornicari olandezi. . „În perioada Art Deco ceasul de buzunar a atins apogeul. Au fost făcute piese care erau purtate seara la recepţii. Dintre fabricanţii de ceasuri de buzunar menţionez numele lui Michael Graz, Peter Garon, Abraham Louis Breguet, Patek Philippe, iar dintre mărcile cele mai căutate Chatelaine şi Jacquemarts“, relatează istoricul.

Ceasurile de buzunar erau considerate obiecte de preţ şi se ofereau drept cadou domnitorilor şi chiar erau lăsate ca zestre fetelor.