Drumul Naţional 67 B Scoarţa-Logreşti-Drăgăşani-Piteşti nu va mai fi modernizat. Contractul va fi reziliat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, susţine că Drumul Naţional 67 B Scoarţa – Tg. Cărbuneşti – Logreşti – Drăgaşani – Piteşti nu va mai fi modernizat, iar contractul care a fost încheiat în anul 2010 va fi reziliat.

 „Pentru DN 67 B este contract încheiat cu un consorţiu format din trei firme puternice, dar niciodată până acum nu s-a găsit finanţarea. Nu ştiu cum s-a ţinut licitaţia în aceste condiţii pentru că a fost nevoie de studii de fezabilitate, proiect, adică sume mari de bani care au fost cheltuite. (…) Contractul pentru DN 67 B va fi reziliat. Este încheiat în anul 2010 şi în fiecare am fost minţiţi. Decizia este luată şi va fi reziliat“, a spus Dan Vîlceanu într-o emisiune la Gorj TV.

Modernizare pentru drumul către Baia de Aramă

În schimb, parlamentarul spune că drumul către Baia de Aramă va fi modernizat:

„Pentru DN 67 D există o hotărâre de guvern dată de guvernul Cioloş, pentru aprobarea indicatorilor tehnici pentru acest drum, iar tot atunci a fost găsită şi sursa de finanţare, un credit din BEI, iar statul român o să vină cu contribuţia. Am primit asigurările că acest drum va fi modernizat. Finanţarea este asigurată pentru porţiunea pentru judeţul Gorj“.
Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite