Cârciumi şi restaurante celebre din Bucureştiul de altădată. „Continentalul atrăgea ca un magnet clientela, mai ales că acolo cânta Maria Tănase“

Bucureştiul şi-a păstrat un anumit caracter boem, în ciuda tarelor lăsate de cel de-Al Doilea Război Mondial sau de instalarea la putere a regimului comunist. Restaurantele şi cârciumile erau locul de întâlnire al celor care căutau un strop de libertate.

Restaurantele şi cârciumile celebre au funcţionat o bună perioadă şi după război şi chiar după preluarea puterii de către comunişti, care au impus o cenzură draconică. 
 

Sorin Popescu prezintă în volumul „Nostalgii“ cele mai căutate din restaurante şi cârciuni din perioada anilor `50-`60. „Capşa“ era locul căutat de scriitori şi de oamenii mai pretenţioşi. „Fusesem de câteva ori la «Capşa», care îşi păstrase morga de pe vremuri, unde tata îmi arătase, la mesele alăturate, pe unii scriitori cunoscuţi, ca Mihail Sorbul, Jebeleanu, Ion Marin Sadoveanu etc. Atmosfera era foarte scrobită, se servea în tăcere, nu exista muzică, dar mâncarea era la înălţime şi servită cu dichis şi ceremonia, de nişte chlelneri care îşi cunoşteau meseria. Îmi amintesc de unele feluri de mâncare excelente, pe care le degustam pentru prima oară acolo, ca şalăul «bonne-femme», dar şi de «profiterolul» servit ca desert“, arată Sorin Popescu. 

Un alt loc căutat îndeosebi de tineri se afla în apropiere de „Capşa“. „Aproape de «Capşa», pe b-dul 6 Martie, azi Eisabeta, se afla «Compescaria», într-o clădire pe semicerc, cu acoperişul curbat, astăzi dărâmată, pe locul căreia există un fast-food. Îmi plăcea să merg acolo să mănânc sandvişuri cu batog sau cu delicioase icre de Manciuria, care se vindeau şi la kilogram“, se arată în lucrarea „Nostalgii“. 

„Cina“, restaurantul unde cântau vedetele vremii

„Cina“ era restaurantul unde se asculta muzică bună cântată de către vedetele momentului. Era unul dintre cele mai căutate restaurante, mai ales că se şi dansa.

„Un alt restaurant de ţinută la care mergeam cu mare plăcere, mai ales în serile de vară, era «Cina», care avea o grădină încăpătoare, astăzi închisă, nu ştiu din ce motiv. În fiecare seară, dar mai ales sâmbăta şi duminica, grădina resturantului era plină ochi, greu puteai să găseşti un loc. Lumea dansa în «patio» din mijloc, pe ritmurile unor şlagăre la modă şi pe acordurile orchestrei Dinu Şerbănescu sau Sergiu Malagamba. Vedetele momentului - Gigi Marga, Aida Moga, Luigi Ionescu, Lavinia Slăveanu, Nicolae Niţescu ori Gică Petrescu aveau grijă să întreţină atmosfera de bună dispoziţie, până târziu în noapte, în timp ce consumaţia putea să se reducă la o friptură şi o baterie de vin pus la gheaţă în frapieră“,

relatează Sorin Popescu.

Restaurantul unde cânta Maria Tănase

Maria Tănase cânta la restaurantul „Continental“, care era, din acest motiv, foarte apreciat.  „Athenee Palace“ era un alt restaurant la modă în perioada respectivă. „Închis multă vreme, astăzi restaurant de lux, clădirea reintrând în proprietatea Fundaţiei «Elias» şi fiind restaurată în întregime, „Continentalul“ atrăgea ca un magnet clientela, mai ales că acolo cânta Maria Tănase cu orchestra sa. 
Lângă Ateneu era deschis şi atunci, ca şi acum, renumitul restaurant Athenee Palace, la parterul hotelului cu acelaşi nume. Mergeam rar acolo, mai ales seara la grădină, însă părinţii au insistat să organizăm, în acest loc cu tradiţie, masa de nuntă la care a participat şi d-na Barbilian, soţia poetului Ion Barbu“, se mai arată în volumul „Nostalgii“.

Sorin Popescu îşi aminteşte de localul „Mon Jardin“, care se afla în piaţa Lahovary, lângă Casa Oamenilor de Ştiinţă, care nu mai există acum.

Terasele din centrul Bucureştiului

Terasele cele mai căutate se aflau lângă Cişmigiu şi Universitate, iar în apropiere, pe bulevardul Magheru, se afla restaurantul „Lido“. „Alte grădini de vară care atrăgeau multă lume, mai ales prin poziţia lor centrală, erau «Terasa Colonadelor», situată în faţa Universităţii, în spatele statuilor, precum şi «Monte Carlo», din Grădina Cişmigiu. 

Pe Magheru, vedeta era restaurantul «Lido», cu grădina lui etajată şi bazinul cu valuri; seara cânta orchestra şi găseai totdeuna loc, iar o friptură şi o baterie de vin puteau să te ţină ore întregi. Peste drum de «Lido» se găseşte, şi era şi înainte, restaurantul «Ambasador», unde veneam, cu deosebire, iarna, când grădinile erau închise“. 

La „Gambrinus“ se mânca ieftin

Un local unde se mânca bine şi cu farmec al Micului Paris era „Gambrinus“, unde se mânca şi ieftin. „Dacă voiam să mănânc destul de ieftin şi într-o atmosferă plăcută, care îţi amintea de vremurile trecute, mergeam la «Gambrinus», pe bulevardul fost 6 Martie sau la «Carul cu Bere», în spatele Palatului Poştei, unde mă delectam cu nişte mici delicioşi ori crenvurşti cu muştar, alături de o halbă de bere rece. Tot pe 6 Martie se afla, până la un moment dat, restaurantul cu autoservire «Tic-Tac», foare popular, deschis până noaptea târziu, la care veneau mai ales ziariştii redacţiilor din apropiere“, se prezintă în cartea „Nostalgii“. 

Orchestra de jazz de la „Berlin“

La sfârşitul anilor 50, s-a deschis restaurantul «Berlin» pe Sărindar, „unde găseai totdeauna bere străină «Radeberger», chiar când aceasta dispăruse la alte restaurante. Mergeam atât jos, la restaurant, unde cânta orchestra de jazz a lui Richard Oshanitzky, dar mai ales la etaj, unde, în afară de bere, care se bea doar într-un salon special amenajat cu mese lungi, din lemn, un fel de «Bierhalle», eram tentat de o listă lungă de cockteiluri, care pentru mine constituiau o noutate, băute cu încetinitorul, într-o atmosferă molatică şi semiobscură, cu muzică ce se auzea în surdină“, relatează Sorin Popescu. Restaurantul „Turn“ din Piaţa Palatului era un alt local foarte apreciat. 

Restaurantele „de fiţe“ 

Aproape de operă se afla un restaurant unde se cântau romanţe, iar localurile din Herăstrău erau pentru cei cu stare.

„Lângă «Operă», mergeam câteodată, când nu aveam chef să ne aventurăm mai departe, în oraş la restaurantul cu acelaşi nume, care se numea pe atunci, cred, restaurantul «Prieteniei», unde îţi cânta la ureche romanţe un ţigan cu vioara, însoţit de un acordeonist. Mai rar ieşeam împreună cu grupul de prieteni la restaurantele din parcul Herăstrău, în special la «Pescăruş» şi «Parcul Trandafirilor» (sau «Răţoi», cum i se mai spunea, după sculptura de la intrare). Erau localuri mai pretenţioase, frecventate de protipendada momentului, cu preţuri prea mari pentru buzunarele noastre, aşa că ne feream să comandăm altceva decât cu o sticlă cu vin“, îşi aminteşte Sorin Popescu. 

Mai multe restaurante care apăruseră recent începeau să fie cunoscute, mai ales prin mâncărurile oferite la preţuri decente. „Când doream să mănânc bine şi pe săturate, mergeam la zahana «Mercur», în pasajul de pe strada Victoriei, vis-a-vis de Palatul Telefoanelor, la «Trocadero», pentru o ciorbă de burtă ori la un alt restaurant cu specific românesc, «Bumbeşti», sus pe Rahovei, care îşi făcuse un renume binemeritat, care există şi astăzi. Peste drum de Tribunal era situat restaurantul «Ciocârlia», care avea orchestră şi grădină de vară şi unde se putea, de asemenea, mânca o friptură bună, la preţuri acceptabile“, mai arată Sorin Popescu. 

Barul „Melody“ avea corp de balet

„Prin anii 60 s-au deschis şi unele baruri în Bucureşti: «Continental», la subsolul Cinematografului Patria, «Melody», la subsolul blocului căzut la cutremur, unde stătea Toma Caragiu. Acestea de deschideau târziu, după 10 seara, şi aveau program specific de bar cu corp de balet propriu, cântăreţi la modă, care aveau un repertoriu şlagăre internaţionale, precum George Bunea, Lucky Marinescu, Luigi Ionescu ş.a.Petreceam câte o noapte mai ales la «Continental» cu o băutură în faţă la bar pe care o lungeam câte 2-3 ore, fiindcă nu-mi permiteam mai mult“.