Târgu-Jiu: Vasile Mija luptă pentru profesorii gorjeni
0De peste 20 de ani, Vasile Mija se împarte între profesia de dascăl şi cea de preşedinte al sindicaliştilor din învăţământul gorjean, încercând îmbunătăţească sistemul.
A fost pasionat încă din copilărie de jocurile logice şi întotdeauna s-a bazat pe gândire şi raţionament, mai puţin pe memorie. „ Mi-a plăcut să mă aventurez în necunoscut şi aveam o satisfacţie deosebită a reuşitei muncii personale“, spune Vasile Mija. Matematica e materia care i-a plăcut cel mai mult şi la care a excelat atât în şcoala primară, cât şi în gimnaziu. „ Atunci mi s-a insuflat un interes deosebit pentru conţinutul matematicii. Învăţătorul meu a fost un om special care mi-a indus dragostea pentru aritmetică. Felul cum preda, cum ne explica exerciţiile şi problemele, m-a făcut să prind drag de această materie”, adaugă profesorul. În perioaad liceului, nu a excelat la matematică, pentru că trebuia să înveţe la fel de bine la toate materiile, dar a fost totuşi disciplina pe care s- a bazat. A intrat al doilea la Facultatea de matematică şi a terminat primul, această perioadă fiind cea în care s-a format profesional. A urmat apoi o perioadă de vârf, cea în care a fost profesor, timp de şapte ani, la o şcoală din Obârşia Cloşanilor, localitate situată în nordul judeţului Mehedinţi. Paralel cu profesia de dascăl, a fost şi director al Căminului Cultural, obţinând numeroase premii cu echipa de dand de acolo. A urmat o perioadă scurtă de un an şi jumătate când a lucrat ca inspector cu învăţământul la Combinatul Minier Oltenia, iar apoi, din anul 1985 şi până în 1 994, a fost director la Direcţia Judeţeană de Tineret. „ A fost o perioadă de vârf , în care am reuşit să aduc taberele pe locul cinci în ţară, prin investitţii, dotări şi programe. Erau şapte tabere atunci, la Săcelu, Novaci, Cernădia, Bumbeştiu Jiu, Peştişani, Tismana şi o bază turistică în Târgu-Jiu”, spune Vasile Mija. Pe perioada cât a fost director, a predat şi la şcoala din Glodeni.
„Profesorii sunt subapreciaţi!”
Din anul 1990, este preşedinte Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ, iar de aproape 20 de ani, luptă pentru interesele celor peste şase mii de dascăli din Gorj. „ Ca şi componenţă organizatorică, evoluţia în sistem a fost una pozitivă, pornind de la numărul redus de sindicalişti şi atingând o cotă de 95 la sută. Ne-am implicat în elaborarea legilor învăţământului şi am participat la toate negocierile. Cred că legea învăţământului este depăşită, iar dascălul nu este tratat la devărata sa importanţă socială. De-a lungul anilor, am obţinut multe drepturi, însă nu au fost respectate. Cel mai dureros este faptul că salariile profesorilor situează învăţământul pe ultimul loc“, a precizat sindicalistul.
Cum vedeţi rezolvarea situaţiei din învăţământ?
Prin reconsiderarea poziţiei clasei politice faţă de importanţa sectorului şi printr-o finanţare conform importanţei educaţiei. În viitorul apropiat, ne se prevede nicio ameliorare a situaţiei din învăţământ, mai ales că descentralizarea va fi foarte greu de aplicat.
Credeţi că greva este singura soluţie pentru dascăli?
Nu cred, dar, din păcate, experienţa ultimilor 20 de ani ne-a demonstrat că doar prin acţiuni cu forţa putem să facem ceva. Şi pentru investiţii şi dotări, nu numai pentru retribuţii. Este o realitate că tot ce s-a obţinut mai substanţial a fost în urma unor astfel de acţiuni.
Ce-i place
Turismul, pentru că am fost timp de zece ani director la Direcţia Judeţean de Tineret. Cel mai mult îmi place nordul Modovei, unde merg de câte ori am ocazia. Îmi place să socializez şi vreau să fiu la curent şi să aprofundez legislaţia în domeniul învăţământului. Cel mai mult îmi place să mă întâlnesc şi să mă joc cu nepoţeii mei.
Ce nu-i place
Nu suport minciuna şi impostura. Mă uit cu tristeţe la ce se întâmplă în acest moment în sistemul de învăţământ, mai ales pentru că statutul dascălului nu este acolo unde ar trebui să fie, adică la loc de cinste. Urăsc făţărnicia şi demagogia.