Portret/ Profesorul care şi-a dedicat viaţa sportului rege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Portret/ Ion Săvulea a jucat fotbal la două echipă din prima ligă
Portret/ Ion Săvulea a jucat fotbal la două echipă din prima ligă

Îi pregăteşte pe elevii care vor să obţină perfomanţe sportive. Ion Săvulea este directorul Şcolii Generale «Voievod Litovoi» din Târgu-Jiu, iar în tinereţe a jucat fotbal în prima ligă.

A fost coechipier cu Anghel Iordănescu, fostul mare antrenor al echipei naţionale, la prima echipă la care a fost înscris. „La vârsta de 13 ani am făcut parte din lotul de juniori al clubului Steaua, unde am fost coleg cu Anghel Iordănescu, fiind din aceeaşi generaţie. După un timp, am fost nevoit să plec la Poiana Mare, în judeţul Dolj, pentru că părinţii nu au mai avut posibilităţi. Am terminat liceul la Poaiana Mare şi am jucat la Dunărea Calafat, în Liga a III-a“, ne povesteşte Ion Săvulea.  Acesta a continuat să joace fotbal. În timpul efectuării stagiului militar obligatoriu a jucat la ASA Târgu-Mureş, iar apoi a venit să joace echipa Minerul Motru, din judeţul Gorj, unde s-a stabilit ulterior. În vara anului 1972, a fost admis la Facultatea de Educaţie Fizică din Bacău şi a jucat fotbal la Ştiinţa Bacău, în Liga a II-a. Ion Săvulea a activat apoi la Sportul Bacău, în prima ligă, unde a jucat alături de Emeric Dembrovschi şi Aristică Ghiţă, foşti componenţi ai echipei naţionale, şi la Chimia Râmnicu Vâlcea.

A antrenat Pandurii

Ion Săvulea a antrenat de trei ori echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, când evolua în liga a II-a.  Prima dată a fost antrenorul formaţiei în anul 1981, când avea vârsta de 31 de ani. „Am avut şansa să-i antrenez pe unii dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut echipa Pandurii: Dorian Gugu, Octavian Filip,Vasile Nanu şi alţii“, ne spune Ion Săvulea. În anul 1976 a devenit cadru didactic, iar din anul 2006 este ditrectorul Şcolii generale «Voievod Litovoi». Ion Săvulea a fost şi cronicar sportiv, precum şi realizator de emisiuni sportive de televiziune.

PROFIL

Născut. 25 iunie 1950, Tunarii Noi, judeţul Dolj
Studii. Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
Experienţă. Lucrează de 30 de ani în învăţământ.
Familie. Căsătorit, are două fiice.

Întrebări şi răspunsuri

Aveaţi o poreclă atunci când aţi jucat fotbal?
Mi se spunea Motoreta Mobra, pentru că aveam viteză şi travaliu. Cu Motru am reuşit să învingem, în Cupa României, pe Poli Timişoara, iar apoi am fost bătuţi de Steaua.


Care a fost cea mai mare satisfacţie din viaţa de fotbalist?
Cea mai mare împlinire a fost faptul că am jucat la două echipe din prima ligă, Sportul Bacău şi Oltchim Râmncu Vâlcea. Am decis să urmez o carieră didactică pentru că mi-a plăcut să lucrez cu copii.


Ce fotbalist v-a impresionat cel mai mult?
Fotbalistul care m-a impresionat cel mai mult a fost Dobrin, un adevărat geniu al fotbalului. Am jucat împoriva lui şi era pur şi simplu genial pentru că îmbina inteligenţa cu viteza de execuţie.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite