Iacob, Muzac şi Bâtfoi dau probe la Pandurii
0Începând de astăzi, sub comanda antrenorului de la Pandurii Târgu Jiu, Marius Achim Baciu, s-au prezentat şi trei dintre jucătorii de la Steaua II pentru care preşedintele Eugen Pârvulescu a discutat în week-end cu oficialii stelişti.
Este vorba de mijlocaşul Apostol Muzac, fundaşul Alexandru Iacob şi atacantul Marius Bâtfoi, jucători care au fost în cantonamentul din Austria cu prima echipă a Stelei.
"Sunt trei jucători care vor veni pentru o perioadă să vedem dacă corespund cu ceea ce avem noi nevoie. În zilele următoare, antrenorul Marius Baciu îi va vedea şi la joc şi va face o evaluare la fel cum s-a întâmplat şi cu ceilalţi jucători de la Pandurii", a precizat preşedintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu.