Târgu-Jiu: Daniel Andrei luptă pentru sănătatea semenilor

Suferă de hemofilie, însă a reuşit să învingă toate greutăţile cauzate de boală şi nu a renunţat la educaţie, absolvind două facultăţi. Are o familie şi un loc de muncă, unde este respectat.

A reuşit să-şi croiască un drum în viaţă şi să devină o persoană foarte apreciată, cu toate că suferă de hemofilie. Este vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hemofilie şi este angajat în funcţia de inspector în cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială din Târgu-Jiu.
A reuşit ceea ce multe persoane sănătoase nu au fost capabile să izbutească. Daniel Andrei a absolvit două facultăţi în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj- Napoca şi master în sociologie şi asistenţă socială în cadrul aceleaşi prestigioase instituţii de învăţământ superior.

„Mereu alături de cei care au nevoie de sfaturi“

În timpul anilor de studenţie a cunoscut-o pe Oxana, care i-a fost mereu alături şi l-a susţinut în momentele dificile prin care a trecut. S-au căsătorit şi formează o familie fericită.
Colegii de serviciu, dar şi toţi cei care îl cunosc au numai cuvinte de laudă despre Daniel. Este foarte dedicat muncii sale şi ajutorării persoanelor care suferă de hemofilie. 

O altfel de copilărie

Daniel nu a avut o copilărie normală şi nu s-a putut juca la fel ca şi ceilalţi copii din pricina bolii de care suferă. „Copiii ştiau că, dacă mă lovesc, trebuie să stau cu săptămânile în spital. Nu puteam să alerg, să mă joc. În 1986 am stat o lună şi jumătate în spital, pentru că m-am lovit la tibie când mergeam cu bicicleta“, mărturiseşte Daniel.

Muzica îl ajută să treacă peste momentele dificile

Daniel este pasionat de chitară încă de când era copil, însă nu a avut posibilitatea să îşi îndeplinească visul de a învăţa să cânte la acest instrument decât în timpul facultăţii. Cântă la chitară de aproximativ şase ani şi a luat lecţii de la un profesor de la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu. „ A fost o dorinţă pe care nu mi-am putut-o îndeplini în timpul copilăriei şi adolescenţei, dar am reuşit în timpul facultăţii. Niciodată nu e prea târziu“. Anul trecut, a participat la Festivalul de folk şi baladă Poarta Sărutului, cu două cântece compuse de soţia lui.

Ce-i place
„Vreau ca atunci când mă implic într-o activitate să o duc până la capăt şi să fac tot posibilul ca finalitatea să fie una pozitivă, chiar dacă de multe ori am de pierdut. Vreau să fac toate lucrurile corect şi, indiferent de obstacole, nu renunţ niciodată.“

Ce nu-i place
„Persoanele în care am crezut la un moment dat m-au dezamăgit. Nu îmi place să văd copiii bolnavi de hemofilie că trec prin aceleaşi dificultăţi prin care am trecut eu când eram copil. Nu îmi place că vocile celor în suferinţă nu sunt înţelese, iar ei nu sunt băgaţi în seamă.“

Întrebări şi răspunsuri
Te-ai gândit vreodată să te dai bătut în faţa bolii?
D.A.: Au fost momente când pur şi simplu nu mai voiam să aud de nimeni, să mă izolez, trăiam un sentiment de frustrare. Tot timpul colegii mei aveau un avantaj fizic, puteau să meargă oricând să îşi ia o carte de la bibliotecă sau să îşi petreacă mai multe ore în sala de lectură, iar eu, neputând să mă deplasez, trebuia cumva să compensez această neputinţă.

Cine te-a ajutat să treci cu bine prin momentele grele?
D.A.: În primul rând, părinţii mei. Apoi doamna profesoară Margit Şerban, pe care am cunoscut-o în 1993 şi de la care am învăţat primele informaţii despre boală, m-a făcut să văd viaţa altfel. Fratele meu Mircea, în care am văzut un luptător, m-a sprijinit puternic. Îi mulţumesc soţiei mele Oxana că a văzut în mine persoana, şi nu boala.