VIDEO Inconştienţă pentru doi turişti, un român şi o franţuzoiacă. Au  îngheţat de frig în Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
turisti inghetati

Doi turişti, un român şi o franţuzioacă, au plecat pe munte, îmbrăcaţi de vară, dar vremea rea i-a suprins pe Munţii Bucegi. Ploaia, frigul şi epuizarea fizică i-au făcut să sune la jandarmi şi să ceară ajutor.

Turiştii, un bărbat 30 de ani, din Dâmboviţa şi o tânără de cetăţenie franceză, de 25 de ani, se aflau într-o drumeţie pe traseul montan Şaua Strungă-Peştera.

La un moment dat, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile: ploaie torenţială şi temperatură scăzută, a neechipării corespunzătoare, precum şi a epuizării fizice, nu şi-au mai putut continua deplasarea şi au cerut ajutorul jandarmilor montani. 

„Ajunsi în zonă, jandarmii de la Postul Montan Peştera şi salvamontiştii din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa le-au oferit celor doi tineri pături, deoarece aceştia erau uzi şi purtau haine de vară. 

Apoi i-au condus, în condiţii de siguranţă până la autoturismul proprietate personală, la Padina”, au precizat jandarmii.

Turiştii cu vârsta între 25 şi 30 de ani nu au necesitat îngrijiri medicale şi au plecat spre localitatea Moroeni, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

„Turiştii aflaţi în dificultate în zona munţii Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani”, a mai precizat IJJ Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite