Proiectul Arctic de la Ulmi atrage noi investitori. Trei patroni turci sunt gata să pompeze 33 de milioane de euro în două comune

Proiectul Arctic de la Ulmi atrage noi investitori. Trei patroni turci sunt gata să pompeze 33 de milioane de euro în două comune

Prin finalizarea acestei investiţii, se preconizează a fi create aproape 400 de locuri de muncă

Reprezentanţi ai trei companii turceşti s-au întâlnit, joi, la Târgovişte, cu conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, pentru a discuta de eventualele investiţii pe care vor să le demareze în jurul proiectului "Arctic" de la Ulmi.

Potrivit unui comunicat al CJ Dâmboviţa, este vorba despre societăţile MEFA ENDÜSTRI, TELAS şi A GROUP (AKIM METAL, AKPLAS, AKSEM) care vor deschide, în localităţile Comişani şi Văcăreşti, fabrici pentru realizarea de componente necesare în procesul de producţie al firmei SC ARCTIC SA.
 

Proiecte de 33 de milioane de euro

Potrivit investitorilor, lucrările, în valoare totală de aproximativ 33 milioane Euro, vor demara în următoarele 2 - 3 luni. Prin finalizarea acestei investiţii, se preconizează a fi create aproape 400 de locuri de muncă.
 
Cele trei companii menţionate mai sus sunt unele de succes în domeniul producerii de componente de uz casnic. Înfiinţată în anul 1981, compania TELAS are peste 450 de angajaţi şi activează, în prezent, prin intermediul a patru unităţi de producţie în Turcia, urmând a se extinde şi în România. Cu o cifră de afaceri de 25 milioane Euro, firma va funcţiona în România sub denumirea de TELASRUBER.
 
 
În ceea ce priveşte A GROUP, aceasta urmează ca, până în anul 2021, să contribuie la dezvoltarea proiectelor demarate de Arctic prin investiţii în valoare totală de 22,5 milioane Euro. Parte a acestui concern, AKIM METAL are o cifră de afaceri de 134 milioane Euro şi 1700 de angajaţi, urmând a funcţiona în ţara noastră sub denumirea de CURENT METAL.
 
Cu peste 1.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 57 milioane Euro, MEFA ENDÜSTRI este unul dintre cei mai importanţi producători din Turcia în industria de profil.
 
Oamenii de afaceri prezenţi astăzi la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa au cumpărat terenurile în vederea demarării investiţiei. În scurt timp vor depune şi documentele necesare în vederea obţinerii avizelor şi autorizaţiilor specifice.
 
citeste totul despre: