Bijuteriile industriale din „Epoca de Aur“, îngropate adânc de comunişti şi răscumpărate de băieţii deştepţi
0
Din al cincilea mare exportator mondial de ţesături din bumbac, România a ajuns astăzi să importe multă marfă de o calitate îndoielnică. Două mari fabrici din localitatea dâmboviţeană Pucioasa, celebre în timpul regimului comunist, Textila Bucegi şi Trainica, au ajuns din mândria naţională, o ruşine.
Textila Bucegi - prima ţesătorie mecanică din România
Întreprinderea Textilă Bucegi a luat fiinţă 1885, când întreprinzătorul Stan Rizescu înfiinţează lângă Pucioasa prima ţesătorie mecanică din România - un atelier de ţesut pânză din fire de bumbac, cu şase războaie.
În 20 de ani, Stan Rizescu ridică şi o filatură care să îi dea materia primă pentru ţesătorie - fire din bumbacul adunat de la ţăranii care locuiau în zonă. În 1935, ţesătoria avea 700 de războaie care produceau pânzeturi, în special pentru Armată. Patronul ei intră în istorie ca întemeietorul industriei de prelucrare a bumbacului, inului şi cânepii. La scurt timp, începe să producă şi lenjerie de pat.
Textila Trainica
În 1948, Textila Bucegi este naţionalizată şi inclusă în Centrala Industrială a Bumbacului. Din Textila Bucegi se desprinde Întreprinderea Textilă Trainica, specializată în ţesături din in şi bumbac pentru prelate de camioane şi corturi militare. Prin decret de stat, se stabileşte că 80% din producţia de la Bucegi şi Trainica va merge la export.
10 mii de tone de fire de bumbac şi 16 milioane de metri pătrati de ţesături pleacă, în fiecare an, în 60 de ţări din Europa, Asia şi America.
Gloria apusă a tesăturilor din Pucioasa
Imediat după Revoluţie începe declinul celor două unităţi pentru că nu au mai fost sprijinite de stat, iar utilajele cu care se lucra erau depăşite fizic şi moral. Mai mult decât atât, statul majorează taxele vamale pentru importul de bumbac, in şi cânepă. Mii de angajaţi sunt trimişi în şomaj, iar fabricile sunt dezmembrate, iar utilajele vândute.
În 1999, Fondul Proprietăţii de Stat scoate Bucegi la privatizare. În 2006, fabrica intră în faliment. Statul scoate activele la vânzare. Le cumpără ultimul director general al fabricii, Mirel Nica, despre care muncitorii spun că ar fi fost interesat doar să vândă utilajele la fier vechi.
În 2013, Mirel Nica devine director executiv al Agenţiei de Protecţie a Mediului Dâmboviţa. Un an mai târziu, este arestat la domiciliu pentru şantaj şi luare de mită de la patronul unei firme de combustibil. Reporterii Digi24 l-au căutat la sediul firmei însă acesta a transmis, prin intermediul paznicului, că nu e dispus să discute cu presa. Din Bucegi au mai rămas astăzi doar zeci de mii de metri pătraţi de hale pustii.
În 2000, Trainica se împarte în două - Ţesătorie şi Filatură. Secţia Ţesătorie este cumpărată de omul de afaceri Corneliu Tănase. Pentru patrimoniul de 500 de miliarde de lei, plăteşte de 100 de ori mai puţin.
Astăzi, fosta mare ţesatorie Trainica mai înseamnă o secţie de confecţii cu câteva zeci de angajate, care cos lenjerii de pat din materie primă importată. Corneliu Tănase a anunţat că vrea să vândă platforma Trainica şi refuză orice dialog.
Ioan Negulescu a deschis în anii 2000 o fabrică, şi cu muncitori de la Trainica. Vinde în Anglia şi în hipermarketurile româneşti. Are 30 de angajaţi şi produce pilote, cuverturi, lenjerii, feţe de masă şi de pernă, cu materie primă importată.
“Cu salariile de acolo am reuşit să ne cumpărăm casa în Braniştea”
Cu mâhnire în suflet, soţii Rotaru îşi amintesc de anii tinereţii în care cele două fabirici lucrau la capacitate maximă. Erau 14.000 de angajaţi în total, spune Vergiliu Rotaru.
“Am lucrat acolo 28 de ani. Era mult de muncă, dar se mai şi odihnea, nu era ca acum la patron. Lucram la trei schimburi. Era marfă de nu aveam ce să facem cu ea. Erau contracte multe cu ţări străine. Cea mai multă marfă mergea în Rusia, pentru care se făcea prelată de armată. Salariul pe vremea aia însemna altceva şi ne descurcam altfel”, spune acesta.
La fel ca multe alte fabrici, Trainica şi Bucegi s-au dat pe nimic. “S-au dat pe nimica toată. Trainica a fot nenorocită de Tănase şi de Mirel Nica. S-a distrus tot ce era mai frumos. Aici erau ingineri mulţi, finisori, croitorese extraordinare, oameni pregătiţi”, spue fostul sudor.
Soţia sa, doamna Dumitra, ţesătoare, îşi aminteşte că s-a şcolit la locul de muncă şi nu de puţine ori era recompensată cu insigne pentru meritele sale.
“Am lucrat 25 de ani la Trainica. Eram ţesătoare şi lucram la patru războaie automate. M-am calificat la locul de muncă. Am făcut şcoala în firmă timp de 6 luni. Eu am fost foarte mulţumită de vremurile acelea. Cu salariile de acolo am reuşit să ne cumpărăm casa în Braniştea. Câştigam bine, cam 300 de lei pe lună. De pe urma fabricii avem acum pământ şi măncăm pensie şi eu şi soţul meu”, spune fosta angajata de la Trainica.
Doamna Dumitra are acum o pensie de 1.000 de lei. “Fabrica a fost distrusă de comunişti. Ne-am pomenit că ne dau afară câte unul, câte unul, apoi în şomaj şi apoi au închis-o” spune ea.
Acţionară la Trainica
După ce a fost privatizată, Trainic a distribuit mii de acţiuni către angajaţi, însă oamenii nu au văzut niciun leu. “Fiecare anagjat a primit acţiuni, pe care le-a băgat în firmă. Dar noi nu beneficiem de nimic pentru că am înţeles că nu au fost depuse la bursă. Ei ştiu ce au făcut cu acţiunile. Ne-am obligat practic să băgăm acţiunile la ei, dar am rămas doar cu hârtiile”, adaugă ţesătoarea.
Fabrica a ajuns acum o ruină. Toate utilajele care au fost aici au fost vândute. În amintirea doamnei Dumitra au rămas doar pozele şi distincţiile primite.
“Se lucra în halat şi cu batic pe cap să nu ne prindă părul la războaie. Erau două hale de ţesătorie, o seecţie de bobinaj, filatură, canetat, filetat, repansat, vopsitorie, ursitori, uscători, atelier de sudură, spălătorie, tot ce trebuia”.
Se încarcă comentariile...
