Târgovişte: Centrala pe lemne, cea mai ieftină sursă de încălzire
0Dâmboviţenii au de ales între încălzire termică, electrică, pe lemne, sau cu gaze
Cei mai avantajaşi par a fi dâmboviţenii care locuiesc în comunele limitrofe ale oraşului, care cu un braţ de lemne încălzesc întreaga locuinţă. În timp ce aceştia plătesc 700 de lei pentru toată iarna, cei cu încălzire electrică plătesc banii aceştia doar într-o singură lună.
În zona rurală, oamenii preferă centrala pe lemne pentru că este mult mai avantajoasă pentru ei. De exemplu, comuna Pietrari este o zonă cu multă pădure, motiv pentru care localnicii îşi încălzesc casele cu lemne: „Mi-am renovat locuinţa de curând şi mi-am cumpărat o centrală pe lemne. Am şase camere, asta fără bucătărie şi holuri. Cu un braţ de lemne încălzesc toată casa într-o jumătate de oră. Nici nu s-a pus problema centalei pe gaze pentru că m-ar fi costat foarte mult, dar avem păduri. Îmi este suficient să cumpăr o remorcă de lemne, pentru care plătesc 700 de lei şi ma încălzesc toată iarna”, spune Cristi, un localnic din Pietrari.
În timp ce sătenii se pot bucura toată iarna de căldură cumpărând o maşină de lemne, cei care au sistem de încălzire electric nu sunt la fel de norocoşi. Aceştia sunt nevoiţi să scoată din buzunare sume mari de bani în fiecare lună.
„Locuiesc în Valea Voievozilor, zona rezidenţială a oraşului Târgovişte şi am încălzirea pe sistem electric, fapt care, pe timp de iarnă, mă cam usucă la buzunar. Pentru că nu mă pot racorda la sistemul de gaze, anul trecut încălzeam o parte din casă cu aer condiţionat şi primeam facturi în valoare de 700, chiar 800 de lei lunar. De când a venit frigul am fost nevoit să îmi mai cumpăr încă un aparat de aer condiţionat şi mă tem ca iarna asta o sa am de plătit aproape dublu pentru căldură decât iarna trecută”, mărturiseşte Marius din Valea Voievozilor.
400 de lei, pentru încălzirea termică
Nici încăzirea cu centrală pe gaze, nici cea termică nu sunt costisitoare precum sistemul de încălzire electrică, dar nici avantajoase, în comparaţie cu centrala pe lemne.
„ Pentru că locuiesc în Târgovişte, la bloc, am avut de ales între centrala pe gaze şi încălzire termică. Cum toţi vecinii au renunţat la Termica în favoarea centralei pe gaze, şi eu mi-am pus centrală în casă. Stiu că există alte metode de încălzire mult mai ieftine, dar pentru că stau la bloc atât îmi permit. În fiecare iarnă plătesc lunar facturi la încălzire de 300 de lei, mai mult de jumătate din pensia mea”, spune Angela Dinu, pensionară.
În aceeaşi situaţie se află şi târgoviştenii racordaţi la Termica. Cei care locuiesc în blocuri construite începând cu 2001 nu aleg încălzirea prin centrală, pentru că oricum ar plăti în continuare încălzirea scării blocului.
„ Pentru că locuiesc într-un bloc nou, instalaţia este bună şi îmi convine faptul că sunt racordată la Termica. Am montat repartitoare pe calorifere şi acum costul este unul moderat. Pe timp de iarnă plătesc lunar în jur de 200-250 de lei. Am vecini care plătesc şi câte 400 de lei lunar, pentru că nu pot face economie. Ei nu şi-au montat repartitoare”, spune Mihaela Albu, o locatară racordată la Termica.