Cataloagele pentru vopselurile de păr se execută la Priboiu
0O firmă specializată din Germania a deschis în Dâmboviţa primul punct de lucru din România. Şi-au găsit locuri de muncă în Parcul Industrial Priboiu 60 de persoane, urmând să se organizeze o nouă selecţie pentru 150 de angajaţi, cărora li se asigură pe lângă salariu şi transportul.
Parcul Industrial de la Priboiu a primit primul investitor. Firma germană Mathai, specializată în vopseluri de păr şi alte produse cosmetice, a deschis ieri punct de lucru în Dâmboviţa. Angajatorii au fost fermi în alegerea personalului, selectat din luna noiembrie.
Doar 60 de tinere au avut şansa de a se angaja la Priboiu, deşi au aplicat pentru un job câteva mii de dâmboviţence. Ştefan Schotte, managerul general al companiei, este mulţumit de prestaţia salariatelor şi doreşte ca în perioada următoare să angajeze alte 150 de persoane.
Condiţiile de lucru sunt excelente. „Am adus pe piaţa din România tehnologie de ultimă oră. Piesele instalaţiei de căldură, precum şi cele ce asigură ventilaţia în clădire sunt din Germania, fiind menite să satisfacă pe deplin nevoile angajaţilor şi a atinge standardele de calitate de la nivel european”, afirmă Ştefan Schotte.
Tehnologie nemţească, salarii româneşti
Patronii nemţi sunt convinşi că randamentul şi calitatea în muncă merg mână în mână cu condiţiile asigurate angajaţilor. În scurt timp, se va amenaja la Priboiu o sală de mese şi una de repaus. Personalul este remunerat în conformitate cu legislaţia din România. Cei care ating cote ridicate de performanţă vor fi răsplătiţi cu bonusuri.
Salariaţii şi-ar fi dorit retribuţii nemţeşti, dar sunt mulţumiţi cu veniturile obţinute şi perspectiva că există posibilitatea de a fi plătiţi mai bine. „Lucrez aici de la început. Este o muncă uşoară, cred eu. Este adevărat, necesită multă răbdare, atenţie, dar mie îmi place. Sigur voi face faţă. Eram în şomaj. Am trecut testul de selecţie organizat de această firmă din Germania şi iată-mă aici. Sper să rămân mult timp. Colaborăm bine cu cei din conducere”, spune Cristina Pietroşanu, angajată la Priboiu.
Investiţia este văzută cu ochi buni şi de reprezentanţii administraţiei locale. Primarul comunei Brăneşti, Ion Preda, speră că astfel va fi absorbită forţa de muncă disponibilizată din zonă.
„Îmi doresc ca Parcul Industrial Priboiu să fie ocupat în totalitate cât mai repede, astfel încât să crească şi încasările Primăriei Brăneşti”, afirmă Ion Preda.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, prezent ieri la inaugurare, şi-a exprimat convingerea că la Priboiu vor veni în scurt timp alţi investitori, care să dezvolte afaceri şi să creeze locuri de muncă pentru dâmboviţeni.
„Este un lucru mare pentru judeţ deschiderea acestei capacităţi de producţie, mai ales că în zonă rata şomajului este ridicată în special în rândul femeilor”, crede Florin Popescu.