Tânăra care a fost hrănită doar cu apă şi zahăr până la vârsta de 19 ani şi-a dublat greutatea şi s-a înălţat cu 20 de centimetri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Adina Macoveiciuc, fata de 21 de ani, din comuna suceveană Moldoviţa, care în luna decembrie a anului 2013 cântărea doar 16 kilograme, a luat în greutate 18 kilograme, după ce a fost preluată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. Tânăra subnutrită are cum 34 de kilograme şi s-a înălţat cu 20 de centimetri.

Gabriela Adina Macoveiciuc, fata de 21 de ani din comuna suceveană Moldoviţa care în luna decembrie a anului 2013 cântărea doar 16 kilograme, a luat în greutate 18 kilograme, după ce a fost preluată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava.

La începutul anului trecut, mai exact pe data de 8 ianuarie 2014, Gabriela a fost externată de la Spitalul de Pedriatrie “Sfânta Maria” din Iaşi unde a stat timp de o lună. Deşi medicii de la spitalul din Iaşi le-au recomandat celor de la DGASPC Suceava ca tânăra să fie introdusă în familie, după ce aceştia au avut o a doua discuţie, s-a hotărât ca Gabriela să fie internată într-un centru de plasament datorită handicapului grav de care suferă şi neidentificarea unui asistent personal care să se ocupe de fată, dar şi condiţiilor nu foarte bune de acasă.

Astfel, după externare, Gabriela a fost preluată de către DGASPC Suceava şi internată în Centrul de Recuperare şi Reabilitare din Mitocul Dragomirnei, judeţul Suceava. După aproape doi ani petrecuţi în acest centru, viaţa tinerei s-a schimbat radical.

“Evoluţia Gabrielei este una mai mult decât favorabilă. Din punct de vedere medical nu prezintă niciun fel de acuze somatice, afecţiunile cronice sunt monitorizate şi controlate zilnic prin tratament constant şi evaluări medicale periodice. În prezent, Adina cantăreşte 34 de kilograme şi are înălţimea de 136 de centimetri, cu 20 de centimetri mai mult decât la internarea în Centrul de la Mitocu Dragomirnei”, a declarat Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava.

Deşi speriată la sosirea în centru, “tânăra s-a integrat destul de repede condiţiilor de acolo, i s-au adus hăinuţe de la un centru de plasament pentru copii şi s-a împrietenit atât cu personalul, cât şi cu cele două colege de cameră, este sociabilă şi comunicativă, manâncă aproape orice”, a completat Nicoleta Daneliuc.

Deşi medicii ieşeni le-au transmis celor de la DGASPC Suceava un grafic cu recomandări nutriţioniste pentru Gabriela în care este specificat faptul că trebuie să consume fructe, fata le refuză categoric, acesta fiind în momentul de faţă singura problemă cu care se confruntă personalul de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare din Mitocul Dragomirnei în ceea ce o priveşte momentan pe tânără, după declaraţiile sursei menţionate anterior.

“Programul de recuperare întocmit de echipa multidisciplinară de la nivelul centrului este respectat, itemii stabiliţi iniţiali fiind depăşiţi. Capacitatea de asimilare a Gabrielei ne-a surprins şi pe noi. În prezent este capabilă să citească, a finalizat scrierea literelor de mână, săptămâna în curs se află la grupul de litere ghe. În privinţa cunoştinţelor de matematică, este aptă să scrie numerele până la 20 şi face operaţii de adunare şi scădere în intervalul zero şi zece. Şi-a îmbogăţit deasemenea cunoştinţele despre mediul înconjurător, ştie zilele săptămânii şI lunile anului, reproduce poezii şi texte scurte şi a învăţat noţiunile primare de igienă pe care le pune în aplicare din proprie iniţiativă şi fără suport. S-a lucrat mult şi la dezvoltarea motricităţii fine a mâinii şi a degetelor, aspect care mai necesită exerciţii de recuperare”, a mai precizat Nicoleta Daneliuc.

Adina a fost crescută până la 19 ani doar cu apă şi zahăr

La începutul lunii decembrie 2013, Gabriela Adina Macoveiciuc a ajuns la Spitalul de Pedriatrie “Sfânta Maria” din Iaşi, când avea o greutate de doar 16 kilograme şi o înălţime de doar 118 centimetri, după ce a fost hrănită de mama ei care suferă de schizofrenie doar cu lapte şi apă cu zahăr.

În urma analizelor făcute de medicii ieşeni, tânăra a fost diagnosticată cu sechele encefalopatie cronică infantilă, hipodezvoltare statico-ponderală, anemie severă, întârziere severă în dezvoltarea funcţiilor psiho-cognitive cu tulburări de relaţionare şi inserţie socială şi i s-a administrat un tratament cu perfuzii, a făcut gimnastică şi kinetoterapie, evoluţia stării ei de sănătate îmbunătăţindu-se zilnic.

Prefectura Suceava a sesizat, la acea dată, organele de cercetare şi urmărire penală în cazul primarului din Moldoviţa, Traian Iliesi, a asistentului personal, Nicolae Parâjnec, al inspectorului social din Primăria Moldoviţa, Cristinica Axenia Haucă şi în cazul medicului de familie Sorina Rusu, pentru neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, rele tratamente aplicate minorului şi sustragere de la tratament medical faţă de persoanele care aveau responsabilităţi în conformitate cu legislaţia privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap dar şi în acest moment, ancheta încă este în derulare.

Alte ştiri pe această temă:

Tânăra care la 19 ani cântărea 16 kilograme a luat în greutate patru kilograme

Dosare penale pentru primar, medic, asistent social şi însoţitor, în cazul fetei de 19 ani şi 17 kilograme

Caz înfiorător la Iaşi. O fată de 19 ani a fost hrănită toată viaţa cu lapte de capră. Are 17 kilograme şi vorbeşte ca un copil de 3 ani

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite