Suceava: Bucovina îmbracă haine de sărbătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pelerini din toată ţara se adună la moaştele Sfântului Ioan cel Nou

Bucovinenii sărbătoresc pe 24 iunie „Sânzienele” şi „Aducerea  Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”, evenimente care fac din oraş un loc de pelerinaj.

În ziua de 24 iunie, în preajma solstiţiului de vară, calendarul ortodox consemnează naşterea Sf. Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor sub denumirea de „Sânziene”. În aceeaşi zi însă bucovinenii îl sărbătoresc şi pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, protectorul municipiului reşedinţă de judeţ .

Începuturile acestei sărbători se pierd în negura anilor, la marele eveniment de pe 24 iunie 1402, când domnitorul Alexandru cel Bun a adus la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou.

În prezent, rămăşiţele se află în mănăstirea ce-i poartă numele, iar racla este scoasă din biserică o dată pe an, de Sânziene, când se sărbătoreşte şi hramul mănăstirii. Mii de pelerini sunt aşteptaţi din toate localităţile sucevene, dar şi din Maramureş, Ardeal, Republica Moldova şi Polonia, pentru a se ruga la racla Sfintelor Moaşte, despre care se spune că sunt  făcătoare de minuni. „De ani de zile vin şi mă rog la rămăşiţele Sfântului şi Dumnezeu m-a ajutat de fiecare dată. Toţi ar trebui să fim mai credincioşi”, a mărturisit Margareta Olarii, muncitoare. 

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va participa împreună cu ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la slujba de mâine de la Suceava. „Amenajarea scenei a început de sâmbătă seara. Aceasta se îmbracă în cetină de brad şi covoare tradiţionale, cu flori roşii care reprezintă jertfa Sfântului şi flori albe care semnifică culoarea Mântuitorului”, a spus Leinica Amihăiesi, una dintre muncitoare.

Aşa cum este tradiţia, în fiecare an, pe 24 iunie, se face un pelerinaj de la Biserica Sf. Ioan cel Nou, până la izvorul Sfântului, unde se oficiază slujba Aghezmei.

Unii pelerini au venit de luni dimineaţă ca să prindă un loc în curtea mănăstirii, iar alţii stau pe la cunoştinţe.

Tradiţii de Sânziene

Legendele spun că Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi dau puteri deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac. În Bucovina se consideră că odată cu Sânzienele amuţeşte şi cucul, vestind, astfel că începe sezonul cositului şi al secerişului.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite