Situaţia critică din Rădăuţi poate lăsa Spitalul municipal fără conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul municial Rădăuţi. FOTO Arhivă Adevărul
Spitalul municial Rădăuţi. FOTO Arhivă Adevărul

După ce municipiul Rădăuţi a rămas fără primar, viceprimar şi Consiliu Local, a venit rândul spitalului din localitate să rămână fără conducere.Actualul manager al spitalului, Dorin Roibu, a fost numit de către Consilul Local cu titlu interimar, iar mandatul acestuia va expira pe 10 mai. Situaţia este mult mai gravă deoarece cel care trebuia să-i preia atribuţiile, directorul medical Liviu Dubei, şi-a depus demisia din motive personale.

Povestea instituţiilor fără conducere continuă la Rădăuţi, unde după ce municipiul a rămas fără primar, viceprimar şi Consiliu Local, se pare că acum a venit rândul Spitalului Municipal “Sfinţii Cosma şi Damian” să rămână fără conducere. Actualul manager, Dorin Robu, a fost  numit de către Consiliul Local Rădăuţi cu titlu interimar, iar mandatul acestuia va expira pe data de 10 mai.

Situaţia este cu atât mai gravă, pentru că cel care se presupune că ar trebui să-i preia atribuţiile, şi anume directorul medical, doctorul Liviu Dubei, şi-a depus demisia din motive personale, în prezent fiind în concediu medical.

“Consiliul Local este cel care are autoritatea necesară pentru a mă putea numi cu titlu interimar pentru o perioadă de încă şase luni. Avem speranţe că în şedinţa de Guvern de miercuri, 6 mai, se va găsi o soluţie”, a declarat Dorin Robu, managerul Spitalului Rădăuţi.

Cu primarul Aurel Olărean arestat în septembrie 2014 pentru fapte de corupţie, cu consiliul local dizolvat, la sfârşitul lunii martie a acestui an, pe motiv că nu s-a întrunit timp de două luni de zile şi cu secretarul detaşat la capăt de mandat, municipiul Rădăuţi, din judeţul Suceava, a rămas de mai bine de o săptămână fără "stăpân". S-a ajuns în această situaţie la capătul a trei ani de lupte surde pentru putere purtate la Rădăuţi între reprezentanţii PDL şi cei ai PSD.

Alte ştiri pe această temă:

Caz fără precedent în România: primar arestat, consiliu local dizolvat, secretar lipsă. Oraşul Rădăuţi nu mai poate fi condus

Municipiul Rădăuţi ar putea rămâne de izbelişte încă un an de zile. Guvernul a ratat termenul de organizare a alegerilor parţiale

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite