Secretele relaţiei dintre Biserică şi APIA Suceava în scandalul subvenţiilor fraudate. ÎPS Pimen dă vina pe presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a acuzat presa că a publicat informaţii despre subvenţiile ilegale obţinute de parohii şi mănăstiri din judeţ pentru că vrea să „lovească” în Biserică. Şefa APIA Suceava şi avocata instituţiei, acuzate că au instrumentat fraudele cu subvenţii, provin din familii de preoţi.

Centrul judeţean Suceava al APIA a aprobat pentru plată, în mod ilegal, peste 400 de dosare de subvenţii agricole din fonduri europene pentru parohii şi mănăstiri din judeţ, este concluzia procurorilor DNA într-un dosar penal care vizează activitatea instituţiei.

„Au fost solicitate/acordate subvenţii cu încălcarea legii şi s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene unor parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava care nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice”, se arată în ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore a directorului executiv adjunct al instituţiei, Delia Moldoveanu, cea considerată de procurori ca fiind şefa „din umbră a instituţiei”, protejată fiind de directorul general al APIA, Dorel Benu.

Având tatăl şi un frate preot, Delia Moldoveanu a fost cea care ar fi pus la punct sistemul prin care au beneficiat de subvenţii parohii şi mănăstiri care nu aveau acest drept. Fiică şi soţie de preot este şi avocata instituţiei, Anca Popovici, cea al cărui contract de colaborare cu APIA Suceava, în valoare de 55.000 de lei, a fost încheiat în mod ilegal la presiunea directorului general Dorel Benu, susţin procurorii DNA. Tot un preot este cel care i-a cerut şefului IPJ Suceava, comisarul şef Ioan Crap, să intervină pe lângă un agent de poliţie care urma să-i reţină permisul de conducere Deliei Moldoveanu.

Mănăstirea Putna, campionă la subvenţii

Parohiile şi mănăstirile din judeţul Suceava au încasat în ultimii trei ani subvenţii din fonduri europene în valoare totală de 1,85 milioane de euro. Cea mai mare sumă, 150.000 de euro, a încasat-o Mănăstirea Putna. Stareţul Mănăstirii Putna, arhimandritul Velnic Mechisedec, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, spune că toate subvenţiile au fost obţinute în mod legal.

„Dacă este ceva ilegal, se va dovedi. Suntem într-un stat de drept unde legalitatea îşi va spune cuvântul. Nu s-a făcut nicio intervenţie, absolut nimic, totul a mers legal”, a spus Mechisedec.

Acesta a precizat că Mănăstirea Putna deţine şi lucrează 103 hectare de teren agricol pentru care încasează subvenţii, adăugând că începând din 2007 au fost cinci controale ale APIA la mănăstire şi nu au fost depistate nereguli.

„Muncim de dimineaţă până seară. V-aş invita pe toţi să mergem pe terenurile mănăstirii şi să vedem cât de bine sau cât de rău sunt lucrate. Fiecare este obliga să-şi muncească terenul. La mănăstirile pe care le am în subordine nu prea am văzut teren pârloagă”, a mai spus Mechisedec.

„Presa vrea să lovească în Biserică”

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a evitat să vorbească despre legalitatea acordării de subvenţii către parohiile şi mănăstirile din judeţ, dar a ţinut să învinovăţească presa că a publicat informaţii din dosarul procurorilor DNA pentru a lovi în Biserică.

„Ăştia din presă, care sunt aşa cum sunt, au spus că atîtea milioane s-au dat de către stat în cazul APIA. Am făcut socoata, câte hectare avem noi, înmulţit cu subvenţia. Asta a fost numai ca să lovească în Biserică şi, indirect, să spună lumea „de ce să se dea pădurile la popi, cînd ăştia au atîţia bani”, a spus ÎPS Pimen, joi dimineaţă, în timpul unei vizite a vicepremierului Liviu Dragnea a Mănăstirea Dragomirna.

Alte ştiri din Suceava:

Directorul general APIA, Dorel Benu, a fost reţinut de procurorii DNA în dosarul fraudelor cu subvenţii agricole

Cine este protejata directorului APIA, şefa „din umbră” de la Suceava, creierul din spatele fraudelor uriaşe cu subvenţii agricole din fonduri europene

Parohii şi mănăstiri din Suceava, subvenţionate ilegal cu fonduri europene. Fraudă uriaşă cu bani comunitari pentru agricultură dirijată de şefii APIA

„A murit cu zile!” Acuzaţii grave de malpraxis la Suceava. Un bărbat cu botulism a fost tratat de constipaţie şi ocluzie intestinală

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite