În zona Pasului Mestecăniş din masivul Giumalău, la o altitudine de 1.086 de metri, Consiliul Judeţean Suceava construieşte o groapă de gunoi.

Excavatoarele au săpat deja o groapă imensă chiar în vârful muntelui, iar miile de metri cubi de pământ rezultat a fost deja mutat cu zeci de camioane pe pajişti din apropiere.

Groapa de gunoi va aduna toate deşeurile menajere colectate din localităţile din zona montană a judeţului Suceava.

Gunoiul produs de suceveni va fi depozitat chiar aproape de vârful trecătorii care face legătura între staţiunile de interes naţional Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Muntele săpat, zona defrişată şi movilele de pământ excavat de pe marginea drumului european 576 au transformat spectaculosul Pas Mestecăniş într-un peisaj dezolant.

Investiţia este realizată printr-un program finanţat din fonduri europene care vizează gestionarea deşeurilor din judeţul Suceava. La 25 ianuarie 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava (CJ), Ioan Cătălin Nechifor, semna cu reprezentanţii firmelor Bilfinger Baugesellschaft mbH Austria şi SC Concret Construct AG SRL Gura Humorului un contract în valoare de 27,6 milioane de lei pentru „construcţia şi punerea în funcţiune a depozitului ecologic de la Pojorâta, din judeţul Suceava“.

Termenul de finalizare a lucrărilor este iulie 2014. Depozitul va ocupa o suprafaţă de 5,75 hectare.

Conform proiectului, se estimează că groapa de gunoi va funcţiona până în anul 2037 şi aici vor fi depuse 350.000 de tone de deşeuri.

CJ vrea să ascundă groapa de gunoi după copaci

Paradoxal, construirea gropii de gunoi în vârful Pasului Mestecăniş este finanţată printr-un proiect al cărui principal obiectiv vizează „îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a mediului“. Asta în condiţiile în care, pe lângă groapa de gunoi, în Pasul Mestecăniş va fi construită o adevărată uzină pentru procesarea deşeurilor.

Şeful CJ Suceava nu vede nimic în neregulă şi spună că groapa de gunoi nu va mai fi vizibilă după finalizarea lucrărilor. „Se vede urât din cauza organizării de şantier. Sunt camioane, sunt basculante, sunt utilaje care nu cadrează bine cu acea zonă. Dar noi construim un sistem modern, cu o soluţie ecologică, prietenoasă cu mediul şi care nu va afecta, când investiţia va fi finalizată, peisajul de acolo”, a spus Nechifor.

Pe Mestecăniş vor ajunge gunoaiele colectate din bazinul Dornelor, din localităţile pe pe cursurile râurilor Bistriţa, Moldova şi Moldoviţa, printre care Ciocăneşti, Cîrlibaba, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Panaci, Crucea, Şaru Dornei, Dorna Arini, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Izvoarele Sucevei, Breaza, Moldova Suliţa, Sadova, Fundu Moldovei, Pojorîta, Iacobeni,  Ostra, Stulpicani, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi Frumosu.

În imaginile filmate cu o dronă, publicate de svnews.ro, se poate observa peisajul fabulos în care administraţia judeţeană a decis să construiască depozitul de deşeuri.

Alte ştiri din Suceava:

BAC 2014 SUCEAVA Subiectele la proba obligatorie de la Bacalaureat 2014: Istorie şi Matematică

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 SUCEAVA Notele finale după contestaţii de la Capacitate 2014

FOTO Steaguri rupte, murdare, decolorate şi boţite, de Ziua Drapelului, la Suceava

FOTO VIDEO Mii de pelerini în ploaie la moaştele Sf. Ioan cel Nou, păzite cu greu de jandarmi la procesiunea din Suceava

Şantaj orchestrat de un procuror, un judecător, avocaţi, un executor judecătoresc şi un comisar. Un afacerist sucevean, terorizat pentru o clădire

FOTO Judecători şi procurori suceveni, suspectaţi de retrocedări ilegale făcute în cârdăşie cu avocaţi şi afacerişti, au fost săltaţi de DNA

UPDATE Trei magistraţi au fost ridicaţi de procurorii DNA în urma unor percheziţii efectuate în judeţul Suceava

Consiliul Județean Suceava construiește o groapă de gunoi în masivul Giumalău, în pasul Mestecăniș. FOTO: captură video

Imagini din aceeasi galerie
  • Consiliul Județean Suceava construiește o groapă de gunoi în masivul Giumalău, în pasul Mestecăniș. FOTO: captură video

Distribuie imaginea