Domnitorul care a scos ţiganii din sclavie: „Prin asta, patriea s-au arătat demnă a întra în familiea civilizatei Europe“
0
La sfârşitul anului 1856, din ordinul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, s-a abolit sclavia ţiganilor în Moldova. Dacă oamenii de cultură au apreciat această măsură, boierii s-au arătat nemulţumiţi de decizia luată de conducătorul moldovean.
Grigore Alexandru Ghica (1804 – 1857) a fost domnitorul Moldovei în două rânduri, respectiv între 1849 – 1853 şi 1854 – 1856. Chiar dacă a luat parte la Revoluţia din 1848 organizată în Moldova, Ghica a fost numit domn al ţării, după ce a primit sprijin din partea turcilor.
Imediat ce a ajuns pe tronul ţării, acesta a încercat să impună mai multe măsuri în vederea creşterii economice a statului moldav. Ghica a scăzut în primul taxele vamele, cu intenţia de a stimula importul şi exportul. Domnitorul moldovean a investit mult şi în învăţământ, construind peste 60 de şcoli şi două facultăţi. Grigore Alexandru Ghica a venit şi în sprijinul ţăranilor, cărora le-a uşurat existenţa prin măsurile pe care le-a impus. În timpul domniei lui Ghica, starea financiară a Moldovei a devenit una stabilă, care după Revoluţia din 1848 şi a războiului ruso – turc ajunsese destul de precară.
La data de 8 decembrie 1855, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a luat decizia de a aboli robia ţiganilor. Această măsură a strârnit nemulţumirea boierilor, alături de cea de a desfiinţa cenzura. Oamenii de cultură din Moldova au văzut cu ochi buni abolirea sclaviei ţiganilor, scriitorul Gheorghe Asachi chiar scriind câteva rânduri despre această decizie, în luna februarie a anului 1856.
„Sclavia Ţiganilor, întrodusă în Moldova la o epohă, pe cănd mai mult puterea decăt dreptatea era legea Statului, s-au tolerat îndelung ca una ce era întreţăsută cu interesele societăţei. Desfiinţarea acestui abuz anti-creştinu, treptat pregătită, astădzi s-au complectat dupre ordinul Î.S. Grigorie A. Ghica. Prin asta, patriea s-au arătat demnă a întra în familiea civilizatei Europe. Toţi filantropii nu numai că au salutat cu entuziazm astă măsură, ci fiecare s-au grăbit a depune pe altarul patriei, un tribut de recunoştinţă şi de prosfora materială. Pentru a da ocazie la o publică manifestare a acelor nobile sentimente şi a recunoştinţei emancipaţilor, s-au inprovizat idilul de faţă, dupre caracterul etnic a Ţiganilor şi dupre modelul comic ce ni-au lăsat între alte scrieri anticul Teocrit. Reprezentarea repetată a acestei mici compuneri, fiecare dată s-au încuviinţat prin aplauze unanime, care nu se pot atribui decăt la sentimente de propriul triumf ce, societatea serbează prin istu mare act de filantropie. Spre a înpărtăşi şi pe doritori, carii n-au avut ocazie a asista la astă reprezentare, s-au pus sub tipar istu mic product, a căruea vănzare Institutul Albinei il va prosfora pentru o facere de bine”, a menţionat Gheorghe Asachi.
Grigore Alexandru Ghica nu şi-a atras antipatia boierilor doar prin abolirea robiei ţiganilor şi desfiinţarea cenzurii ci şi prin faptul că încuraja unirea Moldovei cu Ţara Românească. El chiar a luat parte la organizarea Partidului Unionist, fapt ce a stârnit nemulţumirea Porţii. Turcii nu îşi doreau ca cele două state să se unească, astfel că l-au alungat de pe tronul ţării, conducerea Moldovei fiind asigurată în continuare de către caimacamul Teodor Balş.
Ghica se refugiază la Paris, unde continuă să pledeze pentru Unirea Principatelor. În tot acest timp, în ţară apar tot felul de plamfete denigratoare la adresa sa, care îl deranjează enorm de mult. Supărat de toată această situaţie, Grigore Alexandru Ghica, pe fondul unei epuizări fizice şi nervoase, îşi pune capăt zilelor, împuşcându-se în cap cu o armă de vânătoare.
„Răposatul Grigore Ghica, fostul bei şi gospodar al Moldaviei, deşi eşit din Convenţia de la Belta-Liman (sic), însă ca român şi om onest, când a fost a alege între Adevăr şi Minciune, între machinaţiunile străine şi susţinerea causei române, preferi Adevărul şi demască machinaţiunile străine formal şi cu toată competinţa cu care îl revestia înalta sa posiţiă”, scria Ion Heliade – Rădulescu la scurt timp după moartea lui Grigore Alexandru Ghica.
Alte ştiri pe această temă:
De ce a fost incendiat conacul din Goleşti de către domnitorul Nicolae Mavrocordat
Se încarcă comentariile...
