Suceava: Trei incendii într-un interval de 17 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiile au fost cauzate de coşurile de fum deteriorate şi, respectiv, un burlan metalic neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 08.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la gospodăria lui Constantin B., din comuna Vama. La sosirea echipajelor de pompieri, ardeau acoperişurile bucătăriei şi adăpostului de animale, pe o suprafaţă de aproximativ 180 mp, cu pericol de extindere la casa de locuit şi vecinătăţi. Două ore mai târziu incendiul a fost lichidat. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul provenit de la coşul de fum deteriorat.

În după amiaza aceleeaşi zile, în jurul orei 15.00, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Constantin T., din municipiul Fălticeni. A ars o anexă construită din lemn, în proporţie de circa 80%, pe o suprafaţă de 40 de mp, unelte de tâmplărie, materiale textile şi două motofierăstraie. Pompierii au stabilit drept cauză a producerii incendiului efectul termic provenit de la coşul de fum deteriorat.
 
Azi noapte, la ora 01.30, Detaşamentul de pompieri Rădăuţi a intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Valeriei Ş., din comuna Dorneşti. La sosirea militarilor, ardea acoperişul bucătăriei de vară, existând posibilitatea de propagare la casa de locuit şi anexele învecinate. Din primele cercetări, pompierii au concluzionat că incendiul a izbucnit din cauza unui burlan metalic neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite