Suceava: Pompierii au mers pe jos cinci kilometri până la un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza drumului impracticabil, pompierii au fost nevoiţi să meargă pe jos până la gospodăria care ardea.

A fost nevoie de două autospeciale pentru a stinge incendiul izbucnit azi noapte la ora 1.25 la gospodăria lui Vasile B., din localitatea Izvoarele Sucevei. Din cauza drumului impracticabil, echipajele au fost nevoite să parcurcă aproximativ cinci kilometri pe jos până la locul incendiului.


„La sosirea pompierilor ardeau casa şi o anexă, existând pericolul de propagare la fondul forestier aflat în imediata apropiere. Focul a distrus casa de locuit pe o suprafaţă de 48 mp, adăpostul de animale pe o suprafaţă de 20 mp, circa 3 mc lemne de foc şi bunuri casnice”, ne-a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.


Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiu. Militarii au salvat fondul forestier, misiunea încheindu-se, fără incidente, la ora 05.25.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite