11 ani de închisoare pentru un tânăr care a omorât un om care îi putea fi tată, doar pentru că i-a împins bicicleta în şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Ţigănescu, de 18 ani, din comuna suceveană Vatra Moldoviţei, a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor. Acesta este acuzat că l-a omorât în bătaie pe un consătean în vârstă de 58 de ani, pentru că i-a împins bicicleta într-un şanţ. După ce l-a lovit pe bărbat în nenumărate rânduri, agresorul l-a cărat până în faţa casei sale unde l-a abandonat, fiind găsit decedat de către rude.

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Florin Elinor Ţigănescu la 11 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor, după ce la sfârşitul anului trecut Tribunalul Suceava îl condamnase la şase ani de detenţie. Acesta trebuie să plătească părţilor civile din dosar daune morale în valoare totală de 450.000 de lei. Decizia magistraţilor suceveni este definitivă.

La începutul lunii iunie 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe inculpatul Florin Elinor Ţigănescu, de 18 ani, din comuna Vatra Moldoviţei, pentru comiterea infracţiunii de omor.

Anchetatorii au stabilit la data de 17 aprilie 2016, Tigănescu împreună cu Constantin N., de 17 ani, s-a deplasat cu bicicleta la locuinţa lui I.A., unde minorul obişnuia să facă foc pentru încălzirea casei. După ce au lăsat bicicletele în faţa porţii locuinţei, cei doi au intrat în interior. La un moment dat, Constantin N. l-a văzut de la fereastră pe Mihai V., de 58 de ani, împingând într-un şanţ bicicleta lui Florin Elinor Ţigănescu, moment în care l-a anunţat pe acesta.

Imediat, cei doi au ieşit în stadă şi pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu Mihai V., aflat în stare de ebrietate, inculpatul Florin Elinor Ţigănescu l-a lovit puternic cu pumnul în faţă. Ca urmare a acestei lovituri, bărbatul a căzut pe partea carosabilă a drumului, iar Ţigănescu a continuat să-l lovească, aplicându-i mai multe lovituri de pumni, toate în zona feţei. La scurt timp, agresorul, împreună cu Constantin N., a revenit în locuinţă, iar apoi s-au întors în stradă să vadă starea victimei, care era culcată la pământ, în stradă, aproape de axul drumului. De comun acord, tinerii au decis să-l transporte pe Mihai V. până în faţa porţii casei sale.

Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie întocmit de CML Câmpulung Moldovenesc, „moartea victimei V.M. a fost violentă, s-a datorat insuficienţei respiratorii acute datorită obstrucţiei căilor respiratorii superioare şi inferioare cu sânge lichid, consecutiv unui traumatism cranio – facial acut deschis. Traumatismul cranio – facial care a dus la moartea victimei s-a putut produce prin lovire cu mijloace contondente (pumn, etc.) urmată de cădere de la acelaşi nivel”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În seara zilei de 17 aprilie 2016, în jurul orei 23.00, Mihai V., în vârstă de 58 de ani, din localitatea Vatra Moldoviţei, a fost găsit mort, în jurul ori 23.00, fiind căzut chiar în faţa porţii locuinţei sale. Macabra descoperire a fost făcută chiar de fiul bărbatului, care a sunat de urgenţă la 112 şi a solicitat ajutorul unui echipaj al Ambulanţei.

Din păcate, cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat, acesta nemaiavând funcţii vitale, iar în cele din urmă a fost declarat decesul. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele morţii bărbatului în vârstă de 58 de ani, fiind efectuată o necropsie în acest sens. După ce au primit rezultatele necropsiei şi s-a descoperit că Mihai V. a fost defapt omorât, poliţiştii au deschis o anchetă reuşind în scurt timp să afle că autorul faptei este Florin Elinor Ţigănescu. Acesta a fost şi arestat preventiv la acea vreme, însă între timp el a fost plasat în arest la domiciliu.

Alte ştiri pe această temă:

Un tânăr din Craiova, condamnat la 17 ani şi 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor. Bărbatul a încercat să omoare un poliţist

Un italian a fost omorât după ce a venit în România să-şi recupereze concubina. Criminalul a fost trimis în judecată

Ucigaşul unui fost lider PRM, prins după ce a folosit telefonul victimei. Ce citate  motivaţionale a postat pe Facebook

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite