Tâlhari trimişi după gratii
0
Doi tineri, de 24 şi 25 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti sub acuzaţia de tîlhărie. Aceştia se află în prezent în Centrul de Reţinere şi Arest al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa.
Potrivit informaţiilor oferite publicităţii de Biroul de Presă al IPJ Ialomiţa, în noaptea de 28/29 iulie, cei doi tineri au pătruns în locuinţa unei bătrâne, de 85 de ani, din Feteşti şi i-au sustras de la gât o salbă cu doi bănuţi de aur. Fapta fost reclamată de un vecin al victimei.
Femeia le-a povestit ulterior oamenilor legii cum cei doi tineri s-au năpustit asupra ei şi i-au furat salba cu cei doi bănuţi. Pe numele tinerilor au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, fiind prezentaţi Parchetului cu propunere de arestare preventivă.