IGPR: Razie în 358 de gări pentru siguranţa transporturilor. Poliţia a întocmit 82 de dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma acţiunilor derulate de poliţişti, în ultima săptămână, pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare, au fost întocmite 82 de dosare penale, 31 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. Au fost aplicate 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 45.000 de lei şi confiscate bunuri în valoare de peste 400.000 de lei.

În perioada 12-18 mai, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi - I.G.P.R., poliţiştii de la transporturi din toată ţara au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.  Astfel, poliţiştii au efectuat controale în 358 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 390 de trenuri de călători.

În urma verificărilor, au fost depistate 7 persoane date în urmărire naţională şi 7 minori lipsiţi de supraveghere, aceştia fiind predaţi familiilor sau internaţi în centrele de plasament.  De asemenea, poliţiştii au identificat 3 persoane cu afecţiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti şi 2 persoane deţinătoare de droguri şi aflate sub influenţa acestora.

31 de persoane, prinse în flagrant

Poliţiştii au întocmit 82 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări pentru comiterea de infracţiuni, majoritatea de contrabandă, evaziune fiscală, prostituţie şi proxenetism, furt, braconaj piscicol şi infracţiuni la regimul circulaţiei. Oamenii legii au prins în flagrant delict 31 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni. În dosarele penale instrumentate, 4 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

Pentru prevenirea şi depistarea faptelor de natură penală şi contravenţională, la nivelul Poliţiei Transporturi au fost desfăşurate 20 de acţiuni care au vizat siguranţa transporturilor, siguranţa şi securitatea pe apă, braconajul piscicol, migraţia ilegală şi contrabanda. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 45.000 de lei. Au fost indisponibilizate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 400.000 de lei, printre care instrumente ilegale de pescuit în valoare de peste 20.000 de lei şi 90 de kilograme de peşte.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite