VIDEO. USR vrea modificarea Constituţiei. Lansarea iniţiativei „Fără penali în funcţii publice“ a fost anunţată la Slatina, oraşul condus opt ani de Darius Vâlcov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi deputaţi ai USR, prezenţi într-o conferinţă de presă la Slatina, au anunţat, sâmbătă, 10 februarie 2018, că formaţiunea din care fac parte va lansa, luni, o iniţiativă cetăţenească de schimbare a Constituţiei, astfel încât condamnaţii penal să nu mai poată ocupa funcţii şi demnităţi publice.

Deputaţii de Bucureşti Tudor Rareş Pop şi Cristian Seidler au vorbit în cadrul conferinţei de presă de la Slatina, judeţul Olt, despre cele mai noi proiecte ale formaţiunii politice din care fac parte, Uniunea Salvaţi România, anunţând că luni se va lansa oficial proiectul „Fără penali în funcţii publice“. Acesta este o iniţiativă cetăţenească de modificare a Constituţiei României astfel încât persoanele condamnate penal să nu mai poată ocupa funcţii şi demnităţi publice.

După depunerea la Consiliul Legislativ a proiectului de modificare a Constituţiei se va aştepta timp de 30 de zile un răspuns, din momentul publicării în Monitorul Oficial putându-se demara, efectiv, campania de strângere a celor 500.000 semnături necesare. Deşi numărul de semnături necesare este foarte mare, membrii USR sunt convinşi că vor reuşi, în acest demers având deja alături şi alţi parteneri.

Întrebaţi dacă se aşteaptă la un proces mai greoi de strângere a semnăturilor în judeţul Olt, judeţ în care PSD a obţinut cele mai bune rezultate în alegeri, Seidler a declarat: „Cu atât mai mult aici, unde oamenii ştiu că 20% din bani mergeau spre şpagă, ar trebui să semneze pentru «Fără penali în funcţii publice», ca oameni de tipul acesta (n.r. – referire directă la Darius Vâlcov, primar al Slatinei în două mandate, în perioada 2004-2012, artizanul programului de guvernare, în prezent consilierul premierului Viorica Dăncilă, condamnat, pe 8 februarie, în prima instanţă, la opt ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie), care i-au furat pe plătitorii de impozite, le-au băgat mâna în buzunar, pentru că nu este nicio diferenţă între hoţia de tipul buzunărire pe stradă şi hoţia de tipul deturnare de fonduri publice, tot din banii fiecăruia dintre noi se fură de fapt, să nu mai aibă acces la demnităţi publice şi nici la gestionarea de bani publici“.

Parlamentarii USR au făcut referire şi la alte proiecte legislative, printre acestea o modificare care să oblige Casa Naţională de asigurări de Sănătate să transmită fiecărui asigurat, o dată pe an, lista serviciilor medicale de care acesta a beneficiat şi costul acestor servicii, demersul fiind menit pe de o parte să transparentizeze procesul de cheltuire a fondurilor destinate sănătăţii, iar pe de alta, să împiedice decontarea de servicii fictive. Legislaţia actuală prevede posibilitatea fiecărui asigurat de a solicita CJAS lista serviciilor de care acesta a beneficiat, însă, a spus deputatul Tudor Pop, lista costurilor aferente acestor servicii nu ar fi pusă în prezent la dispoziţie, invocându-se probleme care ţin de soft-urile folosite. „Măcar să ştie oamenii pe ce se duc banii, sau îi donează, pentru că, practic, asta fac“, a spus Pop.

„Fără penali în funcţii publice“, iniţiativa de modificare a Constituţiei anunţată de USR la Slatina

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite