Casa Fântâneanu va fi restaurată. Ce a menţionat în testament filantropul decorat de Carol I, cel care a lăsat-o oraşului

Casa Fântâneanu va deveni centru eparhial socio-cultural FOTO: Alina Mitran

Peste 49 de luni, estimează reprezentanţii CJ Olt, Casa Fântâneanu, imobilul astăzi cu geamuri ferecate, năpădit de bălării, ar putea străluci din nou, transformat în aşezământ cultural destinat comunităţii.

Clădirea din Slatina care - chiar şi năpădită de buruieni,  cu spaţiul ferestrelor în cele din urmă blocat de proprietari astfel încât răuvoitorii puşi pe distrugere să nu mai poată păstrunde - atrage şi astăzi privirile şi un suspin însoţit de remarca „Ce frumoasă trebuie să fi fost această casă pe vremuri!“  va fi redată lumii culturale peste mai puţin de cinci ani. La Consiliul Judeţean Olt s-a semnat joi, 28 iulie 2017, contractul prin care printr-un proiect în valoare de peste 10 milioane lei se va realiza, cu fonduri europene, restaurarea şi modernizarea Casei Fântâneanu, pentru a fi transformată în centru eparhial socio-cultural.

Clădirea, vecină cu o o alta la fel de frumoasă - fostul sediu al Băncii Naţionale – Filiala Olt şi cu Muzeul Judeţean Olt (fostul Palat Administrativ) proaspăt renovat, de peste 10 ani a fost lăsată în voia sorţii, astfel încât proiectanţii sunt puşi astăzi la încercări grele pentru a recupera cât mai mult din detaliile care odinioară făceau ca imobilul să fie catalogat drept „cel mai frumos, cel mai mare şi mai solid imobil din Slatina“.

Centru de informare turistică la parter, atelier de pictură la ultimul etaj

Proiectul finanţat cu peste 2 milioane euro presupune ample lucrări la interior şi la exterior, astfel încât la final clădirea să te poarte cu gândul la măreţia de odinioară, fiind în acelaşi timp adaptată necesităţilor actuale. Elementele ornamentale originale care pot fi recuperate se vor regăsi în arhitectura finală, se vor recupera picturile deosebit de valoroase, din păcate în parte acoperite de straturi de vopsea în ulei, la fel şi uşile care nu cuprind elemente picturale, ferestrele şi obloanele interioare din lemn (înlocuite, acolo unde nu mai este posibilă salvarea celor iniţiale, cu material de aceeaşi calitate, din lemn, păstrându-se forma şi aspectul iniţiale). Va fi refăcută vechea instalaţie, se va înlocui parchetul de la parter care nu mai poate fi salvat etc.

La finalul lucrărilor, parterul impozantei clădiri va găzdui o sală modernă de conferinţe, dotată inclusiv cu sistem de climatizare şi internet wireless. Tot aici va funcţiona un centru de informare turistică, un birou de pelerinaj şi expoziţii temporare. La etajul I va fi amenajată o sală de expunere a patrimoniului de icoane şi carte veche, iar la ultimul etaj vor funcţiona un atelier de pictură şi o sală multimedia echipată cu calculatoare, imprimante, copiatoare, sistem audio surround, televizoare LCD, conexiune Internet etc.
Clădirea, a precizat Daniela Lungu, şef-serviciu Dezvoltare Regională în cadrul CJ Olt, va fi introdusă în circuitul touristic, în acest sens mai multe agenţii de turism fiind contactate.

Moştenirea lăsată de Constantin Fântâneanu, „partea sufletului“

Casa Fântâneanu a fost, la începutul secolului trecut, clădirea-emblemă a Slatinei. Pe amplasamentul acesteia a existat, la sfârşitul secolului al XIX-lea, o alta aparţinând familiei Fântâneanu, care l-a găzuit chiar pe domnitorul Carol I, aflat, în anul 1872, în a doua sa vizită la Slatina. Carol I i-a şi conferit, de altfel, proprietarului, Constantin Fântâneanu, Crucea de Cavaler al Ordinului Coroana României, conform profesorului Elena Sârghie, care menţionează amănuntul în cartea sa „Poveşti şi povestiri slătinene“, carte în care datează construcţia actualului imobil la 1900. Casa a ajuns în proprietatea Primăriei Slatina după moartea soţiei sale şi a moştenitorilor moşierului.

„Şi mama sa, Elena Fântâneanu, lăsase, prin testamentul făcut în 1890, un fond pentru înfiinţarea unui azil“

„Constantin Fântâneanu era un om bogat. Potrivit Testamentului din 1916, avea 1800 pogoane la Stoicăneşti, 1000 pogoane la Perieţi, 200 pogoane la Făgeţelu şi Chilia, acţiuni la Banca Slatina şi Banca Oltului. Şi mama sa, Elena Fântâneanu, lăsase, prin testamentul făcut în 1890, un fond pentru înfiinţarea unui azil. Azilul «Elena Fântâneanu», înfiinţat în 1902, funcţiona graţie acestui fond, ce se compunea din scrisori funciare 5%, în valoare totală de 81.000 lei, şi  casele în care se afla azilul. În 1926, celor 6 văduve ce locuiau în acest aşezământ li se dădea de la Primărie, «afară de locuinţă şi luminat, câte un stânjen de lemn pe an şi 10 lei pe lună». Primăria, pentru a ţine pasul cu «scumpetea vieţii», va mări această sumă de la 10 la 50 lei pe lună. În 1927, Maria Pătru adresa o cerere Primăriei  potrivit căreia «fiind  lipsită de mijloace şi de adăpost» să i se dea o cameră la Azilul  Fântâneanu, semnând: «A  D-voastră Servă». Tot din fondul de 81.000, se întreţineau 4 paturi în spitalul oraşului“, menţionează prof. Elena Sârghie în volumul amintit.

Casa Fântâneanu, la începutul secolului trecut - FOTO: Arhiva Muzeului Judeţean Olt

Fântâneanu îşi scrie testamentul în 1916. O parte din avere - cele 200 de pogoane de la Făgeţelu şi Chilia, plus acţiunile la Bancă, le rânduieşte astfel: o parte soţiei, o parte copiilor surorii sale şi a treia parte, „partea sufletului“, conform prof. Elena Sârghie. Tot soţiei îi lasă casele de lângă Prefectură (la acel moment Prefectura  fncţiona în clădirea actualului Muzeu Judeţean, cee ace înseamnă că imobilul care va fi restaurant îi revenea soţiei), „ cu menţiunea ca, după moartea acesteia şi a moştenitorilor, să rămână Primăriei care, din chiria acestora, să ajute la măritişul a două fete sărace“.

Din „partea sufletului”, „soţia era obligată a construi un spital pentru  «căutarea a zece bolnavi», cu zece paturi. Întreţinerea fiecărui pat trebuia să coste 1.000 de lei, cheltuielile vizând medicamentele şi oamenii de serviciu.
Ţinea ca spitalul să se construiască pe locul său de la nr. 25, de pe Bd. Gării, învecinat cu locul lui Costică Ionescu şi al nepoţilor săi. C. Fântâneanu lăsa, de asemenea, un fond de 10.000 lei pentru ca, din venitul acestui fond, să se dea ajutor la săracii din Slatina, în fiecare an, de Paşte şi de Crăciun. Lăsa, de asemenea, bani pentru a se trimite doi bursieri în străinătate pentru «studierea ştiinţelor fizice, chimice şi medicale», pentru fiecare acordându-se câte 600 de lei. Alţi 6.000 lei mergeau către Societatea „Amicii Orbilor” din Bucureşti. Lăsa alte 10.000 lei soţiei, pentru a-i da «unui copil de sex bărbătesc pe care îl credea ea de cuviinţ㻓., mai spune autoarea Elena Sârghie în „Povestiri slătinene“.

Aceeaşi clădire a găzduit ofiţerii sovietici în vremurile tulburi, iar după naţionalizare a servit drept sediu, până aproape de anii 2000, pentru instituţiile judeţene subordonate Ministerului Agriculturii, în cele din urmă, de la proprietarul destinat de moşierul Constantin Fântâneanu, Primăria Slatina, ajungând în patrimoniul Bisericii.

Bijuteria oraşului cândva, cu instalaţie de apă, canalizare şi electricitate, clădirea s-a degradat treptat în ultimii ani, deşi s-a aflat în proprietatea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, Consiliul Judeţean suportând de data aceasta, în proiect, cheltuielile care nu sunt finanţate din fonduri europene şi naţionale (aproape 5% din valoarea totală).