Cadavru neidentificat descoperit într-o fântână din câmp. În acelaşi loc, în primăvară, un funcţionar public şi-a pus capăt zilelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul scos la suprafaţă de pompieri nu a fost identificat
Cadavrul scos la suprafaţă de pompieri nu a fost identificat

Pompierii au intervenit, duminică, 12 noiembrie, pentru a scoate dintr-o fântână publică un cadavru rămas încă neidentificat. În aceeaşi fântână a fost găsit, în primăvară, un funcţionar public.

Apelul la 112 a venit după ce persoane care se aflau în trecere pe drumul  care leagă localităţile Vădastra şi Brastavăţu, din judeţul Olt, au văzut lângă o fântână publică o pereche de încălţăminte. Bănuind că posesorul s-ar fi putut afla în fântână au chemat ajutoare, pompierii Gărzii Vişina intervenind cu echipamente specifice. Aceştia au scos la suprafaţă cadavrul unui bărbat, aflat în stare avansată de putrefacţie. „Fântâna, cu adâncimea de circa 15 metri şi diametrul de 90 de centimetri, se afla pe un câmp între cele două localitrăţi, iar cadavrul se afla într-o stare avansată de descompunere“, au transmis reprezentanţii ISU Olt.

În aceeaşi fântână, în primăvara acestui an a fost descoperit cadavrul secretarului Primăriei Vădastra, bărbatul de 61 ani punându-şi capăt zilelor. De data aceasta, pentru că în zonă s-a anunţat, cu ceva vreme în urmă, dispariţia unui bărbat, rudele celui dispărut au fost solicitate la faţa locului. Deşi greu de identificat fără analize specifice, rudele au fost de părere că nu ar fi vorba de cel a cărui dispariţie ar fi fost anunţată. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea cadavrului descoperit.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite