Ce posturi au anunţat angajatorii pentru Bursa generală din  20 aprilie. Aproape 600 locuri de muncă vacante

Ce posturi au anunţat angajatorii pentru Bursa generală din  20 aprilie. Aproape 600 locuri de muncă vacante

Bursa locurilor de muncă se va organiza, la Slatina, la Casa de Cultură a Sindicatelor

Sute de locuri de muncă vacante au fost anunţate pentru Bursa generală a locurilor de muncă de vineri, 20 aprilie 2018. Ce fel de specialişti caută angajatorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bursa generală a locurilor de muncă se va desfăşura vineri, 20 aprilie 2018, în judeţul Olt fiind organizată la Slatina - la Casa de Cultură a Sindicatelor şi Caracal – în foaierul Teatrului Naţional. Peste 40 de angajatori au răspuns invitaţiei Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, anunţând, conform purtătorului de cuvânt al instituţiei - Elena Iordache, disponibile aproape 600 locuri de muncă. Dintre acestea, aproximativ 10% sunt pentru persoane cu studii superioare, cei mai căutaţi fiind inginerii. Astfel, se caută 5 ingineri pentru construcţia de drumuri, 4 ingineri mecanici, dar şi ingineri constructii civile, inginer horticol,inginer chimist, inginer zootehnist, inginer piscicol, inginer mecanic, inginer reţele, inginer metalurgie neferoasă.

Tot pentru persoanele cu studii superioare care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt disponibile posturi ca: director general, consilier juridic, director economic, economist, consultant asigurări, consultant financiar, asistent manager etc.

Pentru şomerii cu studii medii cele mai multe posturi sunt, cum se întâmplă de ani buni, cele de confecţioner-asamblor articole din textile - 38, operator în confecţii 20, ambalator manual – 15 etc. Sunt de asemenea disponibile şi 20 de posturi vacante de agent de securitate, 15 de lucrător gestionar, 10 de zidar, 7 de instalator apă-canal, 18 de dulgher în construcţii, 10 de lăcătuş mecanic, alte 10 de operator de producţie etc.

Pe de altă parte, numărul şomerilor aflaţi în baza de date a AJOFM Olt este de aproape 20 de ori mai mare decât oferta locurilor de muncă de la bursă, însă cea mai mare parte o reprezintă persoanele care trăiesc din ajutorul social, fără şcoală, fără calificare şi fără dorinţa de a se încadra.

Conform statisticii AJOFM Olt, în judeţ erau, în luna martie, 11.196 şomeri înregistraţi, doar 1.683 fiind indemnizaţi. Din totalul şomerilor, 114 sunt persoane cu studii superioare, 1.176 cu studii medii, 7.500 muncitori, iar aproximativ 2.400 sunt persoane fără studii.

Rata şomajului în judeţul Olt (de 6,89%) continuă să fie mult peste  media naţională (3,9%), principala problemă a angajatorilor fiind aceea că nu găsesc pe piaţa locală forţă de muncă specializată, fiind din ce în ce mai greu să recruteze şi persoane pentru care se oferă califiare la locul de muncă.

 

citeste totul despre: