Sibienii sunt aşteptaţi să alerge şi în acest an la SemiMaraton. 21 de proiecte pot fi sprijinite de alergători şi susţinători
0
În 31 mai, Sibiul se pune din nou în mişcare la cea de-a III-a ediţie a SemiMaratonului, cel mai mare eveniment sportiv de atragere de fonduri din Sibiu.
SemiMaraton Sibiu este evenimentul cu scop filantropic în cadrul căruia se aleargă şi se donează pentru proiecte cu impact în comunitate, propuse de ONG-urile sibiene. Fundaţia Comunitară Sibiu a organizat 2 ediţii, în 2012 şi 2013, urmând ca şi anul acesta să păstreze tradiţia, fiind deja punct de atracţie în Sibiu pentru sportivi, dar şi pentru persoane obişnuite care vor să se implice în susţinerea proiectelor alergând. În total, în cele 2 ediţii, aproximativ 1.700 persoane (alergători şi susţinători), au donat peste 146.000 lei, prin care au fost finanţate 36 proiecte.
Evenimentul funcţionează astfel: ONG-urile din Sibiu propun proiecte pentru comunitate, alergătorii care doresc să participe aleg un proiect pe care îl susţin, iar prietenii acestora pot dona pentru cauza aleasă de alergător. Banii strânşi sunt direcţionaţi către proiectele participante, iar sibienii se bucură de rezultatele acestora.
Anul acesta, sunt înscrise 21 de cauze din cele mai variate domenii: spaţii de joacă pentru grădiniţe, programe de educaţie non-formală pentru tineri, un incubator pentru nou-născuţi, un adăpost pentru animalele fără stăpân, un panou de căţărat şi multe altele. Mai multe detalii despre cauze puteţi găsi pe site-ul www.maratonsibiu.ro/, secţiunea „Proiecte înscrise 2014” .
Sibienii care doresc să contribuie la dezvoltarea comunităţii lor se pot implica alergând sau susţinând cu o donaţie unul din cele 21 proiecte înscrise.
Alergătorii care doresc să se înscrie în competiţie aleg una dintre cauzele înscrise, pe care o susţin prin taxa de participare ¬şi prin mobilizarea unui cerc de susţinători. Susţinătorii pot contribui cu o sumă fixă sau variabilă (per kilometru alergat).
Înscrierea alergătorilor se face pe site-ul www.maratonsibiu.ro până în data de 25 mai 2014, ora 24:00 si aceştia pot alege una din cele 5 curse: SemiMaraton (21 km); Ştafetă 2 persoane x 10,5 km – împreună cu un prieten; Ştafetă 4 persoane x 5,2 km – împreună cu 3 prieteni; Cros (5 km); Cursa copiilor ProLanguage - distanţe variate, în funcţie de categoriile de vârstă: 400 m, pentru copiii între 4-5 ani, 800 m, pentru copiii între 6-8 ani respective 1200 m, pentru copiii între 9-12 ani.
Vă mai recomandăm:
Pentru evenimentele din programul prezentat anul acesta la Sibiu organizatorii au pus în vânzare peste 20.000 de bilete. Preţul unui bilet variază între 10 şi 40 de lei, în funcţie de eveniment şi locul în sală.
Diary of Dreams si Crematory, noile confirmari ARTmania Festival 2014
Energia „Vampires’ Den” se extinde cu doua proiecte legendare „Made in Germany”: Diary of Dreams si Crematory. „Vampires’ Den” gazduieste vineri si sambata 16 ore de concerte, o crestere substantiala comparativ cu editiile trecute, iar in paralel, tot aici, functioneaza ateliere si proiectii, expozitii si libraria Carturesti, o intreaga industrie de servicii culturale, dedicate publicului sau fidel.