Cei 9 suspecţi în dosarul traficului de ţigări au fost arestaţi preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
16 persoane suspectate de trafic de droguri au fost aduse la sediul DIICOT-Craiova

Tribunalul Alba a admis propunerea DIICOT şi a decis arestarea preventivă a celor 9 inculpţi din dosarul traficului de ţigări. Decizia instanţei nu este definitivă.

Cei 9 sunt cercetaţi într-un dosar de trafic de ţigări în care prejudiciul estimat este de aproximativ 400.000 de lei. Anchetatorii vorbesc despre un grup infracţional format din 24 de persoane, care aducea ţigări de contrabandă din Ucraina şi acţiona în mai multe judeţe, printre care şi Sibiul. 

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie 2014 – martie 2015, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au introdus pe teritoriul Romaniei, din Ucraina, prin sustragere de la controlul vamal  importante cantităţi de ţigarete, ce erau ulterior valorificate  pe teritoriul naţional. 

Din probele administrate în cauză a rezultat că ţigaretele erau transportate în mai multe judeţe, cu diferite  autovehicule, unele dintre ele prevăzute cu  spaţii special amenajate,  iar ulterior depozitate la diferite adrese în vederea comercializării”, arată DIICOT. 

10 dintre membrii reţelei sunt din Sibiu, şi o bună parte dintre ei au antecedente, respectiv condamnări cu suspendare pe acelaşi tip de infracţiuni. Suspecţii sunt din Sibiu şi din localităţi apropiate, iar capul reţelei este un sibian în vârstă de 35 de ani, cu antecedente pe trafic de ţigări. 

Vă mai recomandăm: 

Comisar şef din cadrul Poliţiei Sibiu, condamnat la 6 luni de închisoare cu amânare după ce s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa definitivă în cazul comisarului şef Răzvan Prislopeanu, cel care în anul 2012 s-a urcat băut la volan după care a provocat un accident rutier.

Clanurile interlope ale Sibiului. Dosarul grupării Lenis, în instanţă de aproape 5 ani

Dosarul celei mai mari grupări de crimă organizată destructurată în ultimii ani la Sibiu se judecă la Tribunalul Alba de aproape 5 ani.

Daniel Cioabă, regele romilor din România, amendă penală într-un dosar de evaziune fiscală

Daniel Cioabă şi femeia cu care acesta străieşte, Simeria Radu, au primit o amendă penală de 13.000 de lei şi au de plătit statului 66.092 de lei într-un dosar de evaziune fiscală. Decizia nu este definitivă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite