Sibiu: Spectacolul “Faust”, premiat de senatul Uniter
0Uniunea Teatrală din România a făcut publice premiile acordate de Senatul UNITER pe anul 2010.
Teatrul Naţional „Radu Stanca“ a primit cel mai important premiu care se acordă de senatul Uniter. Astfel premiul de excelenţă a fost dat în acest an creatorilor din echipa formată din regizorul şi scenaristul Silviu Purcărete , scenograful de decor Helmut Stürmer, scenograf de costume Lia Manţoc, compozitorul Vasile Şirli şi scenograful de efecte video Andu Dumitrescu. Impactul internaţional al spectacolului „Faust” după Goethe, pus în scenă de Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, la Festivalul Edinburgh 2009 a fost motivul decisiv pentru care Uniter a acordat premiul şcolii teatrale sibiene. „Decizia a fost luată într-o şedinţă şedinţa specială pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului”, a explicat Pamela Pricopie din cadrul departamentului de relaţii publice de la Uniter România. Gala Premiilor Uniter are loc în data de 19 aprilie la Bucureşti.