Copiii de întrec mâine la Arena Platoș
0Cea de-a doua ediție a Cupei de Ski Arena Copiilor va avea loc mâine, la Arena Platoș din Păltiniș. Prima ediție a aliniat la start aproximativ 70 de participanți.
Organizatorii spun că au decis să organizeze și o a doua ediție a concursului, după succesul primului concurs, care a aliniat la start aproximativ 70 de participanți.
„Prin această competiție dorim să selecționăm tinere talente, ne adresăm copiilor până în 12 ani. După această vârstă ei intră în competiții naționale, acolo e alt regim. Ne adresăm acestui segment pentru a-i pregăti pe cei mai talentați, ce doresc și se pot antrena în continuare pentru performanță. Îmi doresc ca acest gen de competiție să fie o bază pregătitoare, pentru că a fost o pauză mare în domeniul acesta, școlile de schi n-au mai avut o bază de selecție, s-a auzit prea puțin în ultimii ani de schiori sibieni care să fi câștigat campionate naționale”, spune Christian Fuchs, organizatorul competiției.
Potrivit organizatorilor, copiii vor fi împărțiți în două mari categorii, fete și băieți, iar apoi, în funcție de vârstă, în patru subgrupe diferite, cei născuți între anii 2000 și 2001, între 2002 și 2003, între 2004 și 2005 și cei născuți după anul 2006. Fiecare subgrupă va avea câte trei câștigători. Arbitrajul competiției va fi asigurat de Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe fotografia de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu