„Cărăbuşul de Mai” , invadează Pădurea Dumbrava!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” Sibiu, cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, organizează a 4-a ediţie a concursului de Orientare Sportivă „Cărăbuş de Mai”, eveniment care se va desfăşura în data de 8 Mai 2011 , în Pădurea Dumbrava Sibiului Est.

Citiţi şi:

Începe Festivalul omului de munte

Femeia găsită moartă în pădurea Dumbrava a fost identificată

Scopul acestei acţiuni este atragerea unui număr cât mai mare de tineri şi nu numai, la activitatea de practicare a unui turism civilizat şi oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii.

 La ora 10, concurenţii sunt aşteptaţi să se înscrie pe listele de participare, concursul desfăşurându-se pe mai multe categorii de vârstă, începând cu vârsta de 6 ani.

Startul în orientare se va da la ora 11. Vor fi premiaţi primii trei clasaţi din toate categoriile de concurs.
Prin acest concurs dorim să creem ocazia potrivită pentru toţi cei care doresc să fie iniţiaţi în folosirea busolei, a hărţii sau pentru cei experimentaţi, de a-şi proba agilitatea într-o întrecere sportivă

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite