Înjunghiat de prietenul de pahar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a refuzat internarea în spital/foto: Arhiva
Tânărul a refuzat internarea în spital/foto: Arhiva

Daniel H., în vârstă de 26 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare înjunghiat cu patru lovituri de cuţit de prietenul lui Cornel B.  Altercaţia dintre cei doi s-a produs pe fondul consumului de alcool.

Daniel H. a fost adus cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul judeţean Satu Mare, duminică dimineaţa, în jurul orei 3.00. “La examenul medical s-a constatat ca pacientul are mai multe plăgi penetrante, provocate prin înjunghiere, la nivelul omoplatului drept, în zona coloanei vertebrale lombare, a antebraţului şi mâinii drepte. Pacientul a relatat ca a fost agresat”, precizează Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean. Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor din Ardud. În urma cercetărilor efectuate de aceştia s-a constatat că Daniel H. a fost rănit de Cornel B., în vârstă de 28 de ani din Ardud. Se pare că cei doi au băut împreună după care s-au luat la ceartă, iar până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Daniel H. a fost cel care a început bătaia, intrând în curtea şi, mai apoi,  în locuinţa lui Cornel B. Avea un baston metalic în mână cu care a încercat să-l lovească. Cornel B. a luat însă în mână un cuţit de bucătărie cu care i-a aplicat prietenului său patru lovituri. Transportat de urgenţă la spital, Daniel H. a refuzat internarea. Cercetările poliţiştilor continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de violare de domiciliu, urmând ca o corectă încadrare juridică a celorlalte fapte să fie făcută după obţinerea de certificate medico-legale, care să cuprindă numărul exact de zile de îngrijiri medicale.
 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite