Din 1 august se suspendă Rapidul Satu Mare-Bucureşti
0Trenul care porneşte din staţia sătmăreană la ora 21.11 nu va mai circula timp de o lună şi jumătate, din data de 1 august şi până pe data de 11 septembrie, din cauza unor lucrări de reabilitare a liniilor ferate între staţiile Botiz şi Medieşul Aurit.
Singurul tren care va circula în această perioadă pe ruta Satu Mare-Bucureşti va fi acceleratul 1742 care va porni din Satu Mare la ora 16.20.
Din cauza lucrărilor între cele două staţii va fi modificat şi orarul trenului estival Liviu Rebreanu. Astfel, trenul 942 va pleca din Satu Mare la ora 13.10 pe traseul Carei-Tăşnad şi Zalău şi va sosi în gara din Mangalia cu 30 de minute mai târziu şi anume la ora 10.42.