Cele mai ciudate obiceiuri ale românilor: de ce mortul nu se atinge cu mâna stângă, mătrăguna fuge în pădure şi ce reprezenta „neamul slab”

Obiceiuri româneşti vechi. FOTO: Foto: Facebook Istorie românească în fotografii

Din cele mai vechi timpuri, oamenii studiau lumea înconjurătoare în care trăiau. Ei observau cele mai diferite fenomene, care, în mare măsură, le influenţau viaţa. Românul a trait vreme de multe veacuri departe de cărţi, astfel că supersitiţiile şi obiceiurile l-au ghidat până la moarte.

Folcloristica română a pus mare preţ, încă de la început, pe tradiţiile şi obiceiurile legate de familie. Fie că vorbim despre naştere, nuntă moarte, sau chiar obiceiuri legate de succesiunea anotimpurilor, românul a pus mare preţ pe tot ce a însemnat tradiţie păstrată de cele mai mult ori prin vriu grai. Tradiţiile păgâne şi cele creştine sunt delimitate de o linie foarte subţire, care de cele mai multe ori era trecută fără nici o mustrare de consţiinţă de creştinul care se închina unei singure divinităţi. 

Referitor la cele trei mari momente din viaţa unui om, românii au fost dintotdeauna ghidaţi de ceea ce li se spunea de bătrânii din comunitate, cel care decidea să nu se supună tradiţiei fiind de cele mai multe ori blamat, în primul rând de către familie. 

Familia a constituit, de-a lungul istoriei, principalul nucleu în care s-au cimentat tradiţiile şi obiceiurile din popor. Sub acest aspect, comunitatea a generat credinţe şi practici, care au dăinuit până în zilele noastre. Profesorul sătmărean de etnologie, Viorel Rogoz , subliniază acest lucru în unul dintre studiile sale. 

"Până nu demult, lumea satului codrenesc din zona Sătmarului cunoştea credinţa că, dacă mergi seara în vecini, să împrumuţi o sită, aceasta trebuie învelită într-o ştergură (prospop de bucătarie), altfel “dai în orbu sâtii”, boală deosebit de temută cândva, în imaginaţia populară.", explică Viorel Rogoz.

Frica de demoni şi de strigoi 

Nu doar frica de anumite boli era bine impregnată în subconştientul colectiv. Oamenii se temeau şi de demoni sau de strigoi. De exemplu, se credea că, dacă persoana decedată nu era bine aranjată în sicriu, având mereu o lumânare aprinsă la cap, aceasta nu se mai odihneşte şi îi bântuie pe apropiaţi. Părintele ortodox Ştefan Morariu vorbeşte despre această frică a oamenilor: 

"Superficialitatea religioasă îi afectează pe credincioşii ortodocşi. Unde mintea şi raţiunea umană nu sunt preocupate exclusiv de mântuirea sufletului, apare licenţa religioasă şi superstiţia. Restul ese la îndemâna imaginaţiei, de la descântec şi deochi, nu-i drum lung până la închinarea demonică. ", spune preotul Morariu

Tot legat de rai şi de iad, oamenii mai spuneau că cine moare în Săptămâna Patimilor merge în iad şi cine moare Săptămâna Luminată merge în rai; sau să nu ţii lumânarea cuiva pe patul de moarte pentru că păcatele cad asupa ta, să nu atingi mortul cu mâna stângă, să acoperi toate oglinzile din casă pentru a facilita trecerea sufletului la moarte în lumea de dincolo. La rugăciunea de dezlegare, realizată de preot când moare cineva, se dezleagă nodurile şi picioarele mortului, însă preoţii susţin că nici această superstiţie nu este conformă cu nici un principiu ortodox, deoarece preotul se roagă în acel moment pentru dezlegarea păcatelor.  

Tradiţii şi obiceiuri legate de căsătorie

De asemnea, oamenii respectă chiar şi azi numeroase tradiţii legate de căsătorie. În satele româneşti tradiţionale, în realizarea căsătoriei, aveau implicaţii neamurile, ierarhizate într-un sistem: "neam bun" sau "neam slab". Astfel că cei care făceau parte din neam bun se căsătoreau între ei, iar celor din neam slab nu le râmânea decât să îşi aleagă un partener din aceeleaşi neam. Încă înainte de a împlini şapte ani, fetele aveau în repertoriul de joc “texte” cu trimitere spre problema măritişului. Aşa ar fi descântecul buburuzei sau desfolierea petalelor margaretei, cu aluzii directe la măritat şi viaţa erotică.

Despre tradiţiile legate de măritiş vorbeşte şi sătmăreanul  Viorel Rogoz, profesor universitar de etnologie la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, într-un studiu de etnologie dedicat familiei.  

În imaginaţia populară, mătrăguna a fost înzestrată cu efecte “taumaturgice”. E tratată cu deosebită atenţie. Se crede că e foarte “sensibilă”, că “fuge” în pădure, dacă se fac gesturi necuviincioase în apropierea ei. La Paşti e servită cu vin şi pască. În grădină, e ţinută la loc curat, îngrijită. În jurul ei se dansează tot timpul. Descântecul mătrăgunii e o formulă de adresare directă prin care fata îşi cere, alteori porunceşte plantei, prin gesturi rituale, să-i satisfacă anumite dorinţe, să-i asigure trecerea la joc, să-i înlesnească măritişul.