Românul care vrea să rescrie istoria: „Oamenii din Maramureş şi Satu Mare nu au fost maghiarizaţi, retrocedările către familii din Ungaria sunt nişte falsuri“

Gabriel Iuga şi-a căutat rădăcinile în documente vechi, secretizate FOTO Adrian Caraba

Gabriel Iuga, un cunoscut om de afaceri din Satu Mare, a devenit interesat de rădăcinile familiei sale după ce vărul său a avut acces la diplomenele de înnobilare adunate într-o culegere la 1900 şi secretizate de regele Carol I timp de 100 de ani.

Gabriel Iuga este un personaj cunoscut în judeţele Satu Mare şi Maramureş datorită activităţii sale economice pe care o dezvoltă, respectiv produsele lactate revoluţionare.

Dincolo de afaceri, Gabriel Iuga este pasionat de descoperirea rădăcinilor sale. Mergând înapoi pe firul istoriei, acesta susţine că a descoperit  în arhive că primii membri ai familiei sale despre care se cunosc date istorice se trag chiar din familia lui Dragoş Vodă.

„O mare parte a meleagurilor pe care călcăm astăzi, din Maramureş, Satu Mare, şi o mare parte din Ungaria, până la Solnok, o foarte întinsă parte din ce era Polonia şi acum e Ucraina a făcut parte din voievodatul lui Iuga, conform hărţii, începând cu secolul XII. Această hartă este reprodusă de nemţi, într-o scriere, la solicitarea Mariei Tereza. Aceasta a cerut inventarierea familiilor nobile, cu toate valorile existente la acea dată în partea Maramureşului. Maramureşul a fost dintotdeauna mult mai mare şi unii istorici acceptă, alţii nu acceptă, fiecare după interpretarea lor, până aproape Valea Almaşului, trecem spre nord, ajungem aproape de Biharia, până sus la Solnok, l-au avut pe prim stăpânitor pe Iuga. Iuga este înrudit cu Vlad, este aceeaşi înrudire cu Vlad pentru care Casa Regală a Angliei şi-a revendicat originile şi ei consideră că se trag din familia Vlad, din fratele mai mic a lui Iuga.  Ei nu au fost niciodată stăpâniţi de cineva, ci au fost oameni liberi. Familia mea a fost o familie de nobili împroprietărită de regii timpurilor ca urmare a serviciilor pe care le aduceau conducătorilor, majoritatea fiind în gărzile regilor. Ei participau la diferite misiuni şi ca răsplată primeau teritorii pe care le conduceau. Fiecare nobil trebuia să aibă armata sa, resursele sale din care să o hrănească şi să fie gata să intre în slujba regelui, atunci când i se cerea.”, afirmă Gabriel Iuga.

Iuga afirmă că datele despre rădăcinile sale nu sunt doar speculaţii, ci se bazează pe acte oficiale. Documentele, spune omul de afaceri, au stat sub sigiliu, secretizate, timp de 100 de ani, la cererea regelui Carol I, şi care au fost desecretizate abia prin anii 2000.

Un cercetător pe nume Ioan Mihaly de Apşa a ordonat în anul 1900 toate actele vremii, respective diplome de împroprietărire într-o lucrare, „Diplome maramureşene din secolul al XIV şi al XV-lea”, lucrare pentru care a primit şi premiul Academiei Române, dar aceasta nu a fost publică până acum câţiva ani, când vărul lui Gabriel Iuga, Vasile Iuga, a decis să o reia şi să o traducă, pentru buna cunoaştere a istoriei.

Confrom lui Gabriel Iuga, aceste diplome au fost secretizate pentru că regele nu era împăcat cu ideea că oamenii din aceste locuri sunt liberi si nu plătesc taxe coroanei. De aceea, mai afirmă Iuga, regele Carol I a dorit să predea Maramureşul austro-ungarilor, dar regiunea ar fi rămas în graniţele României datorită lui Timiş din Borşa, care s-a aşezat cu armata sa pe Tisa şi a refuzat sa paraseasca Maramuresul.

„Ioan Mihai de Apşa predă în anul 1900 o monografie uriaşă, pentru care primeşte şi un premiu al Academiei. Această mişcare este una dintre cele mai amplă mişcare în raport cu împăraţii şi regii vestului, prin care familiile nobiliare din Maramureş şi Oaş sunt folosite ca legionari. Originea noastră este legionară. Aici, în cartea asta, care cuprinde toate actele de împroprietărire a vremii, se arată ce familii, în ce domeniu a condus. Sunt peste 500 de diplome,scrise în latine, de curţile imperiale în care sunt recunoscute faptele legionare. În  baza acestor fapte, a familiilor din toată Transilvania, până la Hunedoara, cartea este plină de originea familiilor nobiliare maramureşene, care s-au strămutat în întregime. Un nobil care s-a dus în serviciul lui Matei Corvin, a plecat cu toată familia, şi nu s-a mai întors, a rămas acolo, unde a primit teritorii. Numele sunt maghiarizate, multe dintre ele, pentru că oficialii maghiari ai vremii aveau o dificultate să scrie numele româneşti şi a trebuit să le transforme mai pe înţelesul lor, de aceea şi Ioan Mihai de Apşa este trecut cu numele de Mihaly. La fel şi multe alte familii, dar numele nostru de Iuga nu prea au avut cum să îl transforme. Aceste diplome atestă faptul că oamenii din Maramureş şi zona asta de Satu Mare, teritorii întinse, nu au fost niciodată conduşi sau maghiarizaţi, ci au fost liberi, conduşi de nobilii vremii. Familia mea a fost una dintre acestea. Actele sunt redactate in limba latina, pentru ca austro-ungarii nu aveau voie sa le traduca, si atunci ele ramaneau in latina, in trei exemplare, unul la Vatican, unul la conducerea locurilor si unul la purtator.”, mai povesteşte Gabriel Iuga.

După desigilarea actelor, în anul 2000, a durat câţiva ani buni ca Vasile Iuga să găsească resursele financiare pentru a putea să reediteze cartea care conţine diplomele de împroprietărire a nobililor şi să le traducă. Pentru efortul său el a fost şi premiat în 2014 de Academia Română. Costurile financiare sunt şi motivul pentru care acesta s-a oprit doar la volumul cu privire la familiile nobile din Maramureş şi nu a continuat demersul pentru toate familiile nobile din Transilvania. Pe de altă parte, Gabriel Iuga afirmă că un astfel de demers ar crea mari disensiuni în comunitatea maghiară, care astfel i s-ar prezenta negru pe alb că nu a condus niciodată aceste meleaguri, ele fiind conduse cu ajutorul nobililor români, astfel că toate retrocedările care au loc către familii din Ungaria fiind doar falsuri. 
 

„Noi, cei care ne-am regăsit ca urmaşi ai acestor familii nobile din Maramureş, am înfiinţat o asociaţie, Ordo Draconis Maramorossiensis, o asociaţie care nu are de gând să revendice proprietăţile strămoşilor, ci doar să prezinte adevărurile vremii, bazate pe acte, pe aceste diplome scrise de regii maghiari. Ce ne dorim noi este ca diferite clădiri, terenuri, bunuri să nu mai ajungă să fie retrocedate către persoane din Ungaria, pentru că ei nu au fost niciodată proprietari aici. Repet, aici oamenii nu au fost maghiarizaţi, decât ca şi denumire în acte, dar locurile au fost ale familiilor nobile româneşti, cum o arată actele, încă de la 1200. Ce ne doare pe noi foarte tare este că unele locuri, cum e cetatea Bihariei, sunt lăsate să dispară. Cel mai probabil pentru aceea vom înainta o revendicare, pentru că acum în vechea cetate a Bihariei se joacă fotbal pe un teren şi în rest se cultivă mălai, fiind călcată în picioare istoria noastră”, povesteşte bărbatul. 

Gabriel Iuga şi asociaţia din care face parte nu vizează să impună celorlalţi aceste pagini de istorie şi nici nu impun ca manualele de istorie să fie rescrise după aceste documente, dorinţa lor fiind ca cei care trebuie să o recunoască.

„Aceste scrieri nu sunt în piaţa comună, nu le găseşti în librării, pentru că prezintă o altă istorie, o istorie grea. Există izvoare istorice de genul acesta pentru mai multe judeţe, dar editarea a 5.000-10.000 de exemplare costă în jur de 40.000-50.000 de euro. În momentul în care s-ar edita această carte, istoria s-ar rescrie”, continuă Gabriel Iuga. 

Acesta speră că odată cu numirea lui Aurel Pop în fruntea Academiei Române, demersul lor să fie înlesnit, acesta având rădăcini nobile, la fel cum a avut şi defunctul Ionel Vlad, care a fost înnobilat în 2014, atunci când a primit şi blazon.