Attila Heidel- Conduce clasamentul naţional de anduranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasiunea fără limite pentru cai l-a transformat în unul dintre cei mai valoroşi călăreţi din Satu Mare. În urmă cu două luni a participat pentru prima dată la un concurs de anduranţă, clasându-se pe locul al II-lea.

„La Miercurea Ciuc am călărit 60 de kilometri în două ore. Am pornit în cursă 22 de călăreţi şi am dus-o până la capăt doar şase“, a declarat Attila. S-a clasat pe locul al II-lea, iar în urmă cu două săptămâni a câştigat etapa a II-a a concursului naţional desfăşurat la Rădăuţi. „Am terminat pe primul loc. Aici parcă nu a fost atât de greu, deoarece am avut de parcurs un traseu de doar 40 de kilometri“, a mai precizat jocheul.

A exportat zeci de mii de cai
Este pasionat de cai de la vârstă fragedă, iar de mai bine de 35 de ani şi-a transformat pasiunea într-un stil de viaţă. „Când eram copil primeam bătaie aproape zilnic de la mama pentru că fugeam în vecini să stau şi să mă joc cu caii. Familia mea nu avea cai, iar eu mă consolam cu ai vecinilor. Miroseam a cai în fiecare seară, iar mama se supăra, însă nu am renunţat“, a mai spus Attila. La 18 ani, împreună cu un prieten, şi-a cumpărat primul cal pentru care a cheltuit 18.000 de lei. Tot atunci a început să îşi transforme pasiunea în afacere.
Attila spune că pe parcursul a 10 ani a făcut tranzacţii cu zeci de mii de cai pe care i-a exportat pentru sport şi măcelării. În present, deţine 23 de cai din care 15 sunt pentru sport, iar restul pentru tracţiune.

A construit o bază sportivă la Botiz
La ora actuală, sătmăreanul, împreună cu doi prieteni de-ai lui, a construit o bază sportivă la Botiz pe care speră să o inaugureze cât de curând. La Grupul Sportiv „Horses Silvana“ intenţionează să desfăşoare cursuri de anduranţă-călărie pentru cei interesaţi. „Încercăm să ne axăm pe sportul de anduranţă şi să pregătim elevi pentru acest sport“, susţine sătmăreanul.
Fire luptătoare şi optimist, el s-a antrenat singur pentru primul concurs din viaţa sa. Nu a avut nevoie de instructor şi susţine că realizarea sa se datorează legăturii speciale pe care o are cu aceste animale. „Îi admir şi când respiră. În fiecare cal văd o particularitate aparte, le văd personalitatea. Sunt ca oamenii, trebuie înţeleşi“, declară Attila. Este membru fondator al Asociaţiei Crescătorilor şi Deţinătorilor de Cai Satu Mare.
Calul cu care a participat la cele două concursuri se numeşte Robi şi are şapte ani. Petrece zilnic câte 2-3 ore să-l antreneze, însă sunt zile în care nu coboară din şa chiar şi opt ore.

Întrebări şi răspunsuri
ADS-Ce sentimente trăieşti în şa?
A.H.-În şa mă simt în apele mele. Mă descarc de toate problemele pe care le am. Călăritul, nu doar pentru mine, este o terapie foarte bună şi o metodă de menţinere a condiţiei fizice pentru că antrenează toţi muşchii corpului.
ADS-Vedeţi un viitor al acestui sport la Satu Mare?
A.H.-Da. Cu siguranţă. Sper să reuşesc să îmi fac o echipă cu care să cuceresc lumea. Sunt un om luptător şi reuşesc în tot ceea ce îmi propun.

Ce-i place
Agitaţia cotidiană îi dă impuls să trăiască viaţa la maximum. Îi place să lupte pentru scopurile pe care vrea să le atingă. Pe lângă toate acestea, îi plac drumeţiile călare.

Ce nu-i place
Attila nu suportă să fie stresat de diferite persoane. În rest, se conformează tuturor situaţiilor.

Profil
Născut. 25 august 1960, Satu Mare
Studii: Liceul şi şcoala profesională de electromecanică
Stare Civilă: Căsătorit, are două fete

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite